Fri. Mar 29th, 2024

PS Ignatie, la sfințirea bisericii Mănăstirii Pantocrator (județul Teleorman)

1 min read

Biserica Mănăstirii Pantocrator din localitatea teleormăneană Drăgănești-Vlașca a primit duminică, 26 septembrie, veșmântul sfințeniei. Slujba de târnosire a fost săvârșită de un sobor format din 16 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi din Biserica Ortodoxă Greacă și Biserica Ortodoxă a Bulgariei. În continuare, soborul a mers la Altarul de vară din apropierea lăcașului de rugăciune, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. La final, ctitorii și ostenitorii care s-au implicat la zidirea acestei biserici au primit distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Mănăstirea Pantocrator cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfintele Femei Mironosițe” a devenit duminică popas duhovnicesc pentru mulți credincioși veniți la sfințirea noii biserici a așezământului monahal.
Cu prilejul sfinţirii a fost adusă Mâna Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonopetra, dar şi un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aflate în patrimoniul Mitropoliei de Veria – Grecia.
Sfintele moaşte au fost aduse din Grecia în România de Mitropolitul Pantelimon de Veria.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.