Sat. Sep 25th, 2021

Zicere de la PS Ignatie: „Nimic nu era mai important pentru Dumnezeu-Omul, Cel răstignit pe cruce, decât omul însuși, cu toată răutatea, meschinăria și cu tot veninul pe care l-a îndreptat împotriva Lui”

4 min read

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei la Capela „Înălțarea Sfintei Cruci”, a cimitirului „Eternitatea” din Bârlad, iar apoi a binecuvântat lucrările de reabilitare ale acesteia.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Brânduș Ungureanu, alături de preoți din municipiul Bârlad și împrejurimi.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat cuvintele Sfântului Apostol Pavel: «Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!» (Galateni 6, 14):
Sfântul Apostol Pavel ne spune, limpede și ferm, că lauda lui este crucea lui Hristos.
Dacă ne analizăm și să ne evaluăm pe noi înșine, întrebându-ne «cu ce ne lăudăm noi?», vom găsi diverse răspunsuri: unii se laudă cu cariera profesională; alții, cu o mașină pe care au reușit să și-o achiziționeze; alții cu un gadget, cu tot ceea ce ține de lumea mediilor digitale; alții se vor lăuda cu frumusețea pe care Dumnezeu le-a dăruit-o; alții cu inteligența; alții cu casele lor.
Din nefericire, sunt prea puțini creștini care să aibă curajul și trezvia conștiinței încât să spună că adevărata și unica lor laudă este «crucea lui Hristos», cea prin care am primit mântuire, cea prin care a venit Învierea, biruința asupra păcatului și a întunericului.
Într-una din stihirile de la slujbă ni se spune că, prin cruce, a venit în lume «dreptatea veșnică», prin cruce «cel care a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului (într-o exprimare mai arhaică, dar corespunzătoare cu textul din limba greacă, se spune cel care a mâncat din lemnul cunoștinței binelui și răului), a primit vindecare» – mântuire prin răstignirea lui Hristos pe lemnul crucii. Veninul cel rău al șarpelui, cel care i-a ademenit și i-a prins în capcana lui, a fost anihilat prin sângele dumnezeiesc al lui Hristos.
Prin cruce a venit dreptatea veșnică a lui Dumnezeu. Prin «dreptate» nu trebuie să înțelegem, nicidecum, spiritul justițiar – de a dovedi, cu orice preț, că deținem adevărul.
Din punct de vedere duhovnicesc, prin „dreptate” înțelegem mântuirea.
Ori de câte ori păcătuim, noi ne nedreptățim, atât pe noi înșine, cât și pe cei din jur. Ne facem o nedreptate, ne lăsăm deturnați de la calea lui Dumnezeu, de la liniște și lumină.
Păcatul înseamnă neliniște și tulburare, chiar durere fizică, dacă este o conștiință trează, care să simtă că, prin păcat, L-a supărat pe Dumnezeu.
Hristos, Cel fără de păcat, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, și-a asumat păcatul nostru, nedreptatea noastră, ca prin iubirea Lui desăvârșită, să ne facă părtași dreptății celei dumnezeiești – mântuirea.
Părintele Episcop Ignatie a explicat ce înseamnă, din punct de vedere spiritual, „dreptatea lui Dumnezeu”:
«Dreptatea» înseamnă să găsim calea lui Dumnezeu, voia Lui, iar El să devină centrul vieții noastre, iar nu o preocupare printre multe alte preocupări pe care le avem.
Domnul trebuie să devină „inima” vieții noastre, așa cum am fost noi, pentru Dumnezeu-Omul, când a fost răstignit pe cruce.
Nimic nu era mai important pentru Dumnezeu-Omul, Cel răstignit pe cruce, decât omul însuși, cu toată răutatea lui, cu toată meschinăria și cu tot veninul pe care l-a îndreptat împotriva Lui.
De aceea Sfântul Pavel spune că lauda lui este crucea, adică iubirea lui Dumnezeu. Aceasta este iubirea care nu ne abandonează, nu ne refuză, chiar și când noi ne revoltăm și decidem să Îi întoarcem spatele.
Crucea este o suferință plină de iubire, nu una a absurdului, fără niciun fel de rost.
Crucea este suferința celui care iubește, o suferință înghițită de dragoste.
Hristos, pe cruce, nu S-a apărat, nu a făcut nicio minune. A făcut atâtea minuni în timpul activității Sale, însă pe cruce nu a făcut niciun miracol, pentru că minunea era însăși iubirea Sa pentru oameni.
Noi iubim circumstanțial, conjunctural și egoist.
Care este lampa de control după care ne putem da seama că iubirea noastră nu este curată, ci una egoistă? Când ne revoltăm când cineva nu ne iubește sau nu ne acordă atenția pe care credem că o merităm.
Iubirea noastră este nedeplină, cu fisuri. Hristos ne descoperă adevărata iubire, pe cruce.
Toate sunt binecuvântate: și o stare materială adecvată; și tehnologia de care ne folosim; și o casă; și o mașină, însă să nu le idolatrizăm.
A le idolatriza înseamnă a le considera ca pe Dumnezeu; Îl dăm la o parte pe Dumnezeu și ne punem nădejdea în cele din lumea aceasta – pe care le putem pierde foarte ușor.
Să ne întrebăm zilnic: ne lăudăm cu crucea Domnului Hristos? Cu iubirea pe care ne-a împărtășit-o pe cruce?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.