Fri. Sep 24th, 2021

Sală de sport modernă la CSEI „Elisabeta Polihroniade” Vaslui

2 min read

La această dată constructorul lucrează intens la sala de sport de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui. Acest obiectiv de la unitatea de educație este finanțat prin Compania Națională de Investiții. La același centru școlar CJ Vaslui are în derulare și un proiect european amplu privind ”Creșterea eficienței energetice a imobilului Casei Elisabeta Polihroniade”. Lucrările au început în data de 23 iulie 2018 și urmează să fie finalizate în 31 decembrie 2022. Pentru a putea aduce clădirea construită în 1975 la nivelul de securitate la incendiu cerut de normele tehnice în vigoare și a obține astfel avizul de securitate la incendiu, au fost necesare unele modificări constructive care nu afectează siguranța clădirii. Măsurile suplimentare solicitate de către ISU Vaslui au condus la o creștere a investiției cu 1.726.905 lei, valoare totală a proiectului cu TVA ridicându-se la 5.181.869 lei. Din suma totală, 2.238.489 lei sunt fonduri europene nerambursabile prin prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Investiția vizează refacerea șarpantei și a învelitorii pe întreaga suprafață a clădirii, hidroizolarea fundațiilor, refacerea trotuarului perimetral și sigilarea rostului dintre acesta și soclul clădirii cu un cordon de bitum. Se mai are în vedere executarea unei rigole perimetrale în care să fie conectat sistemul de preluare a apelor pluviale și care să se reverse în sistemul de canalizare, introducerea unui sistem de iluminat economic susținut de panouri fotovoltaice, precum și introducerea unui sistem cu panouri solare, interconectat la centrala termică existentă, care să furnizeze parțial sau total consumul de apă caldă.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.