18/01/2025

Sindicaliștii de la Transurb reîncep protestele

2 min read

Sindicaliștii de la Transurb Vaslui reîncep protestele din data de 14 septembrie. Acțiunile vor avea loc, zilnic, în fața Primăriei Vaslui și la sediul societății de transport local. La manifestări vor participa în jur de 100 de persoane, o parte dintre sindicaliști fiind din alte orașe ale țării. Sindicaliștii acuză conducerea Transurb Vaslui de nerespectarea clauzelor contractuale, precum și condiţiile proaste de muncă şi salarizarea mică. Sindicatul Liber şi Independent al SC Transurb Vaslui va desfășura începând cu data de 14 septembrie, între orele 10.00–14.00, o adunare publică organizată de sindicaliști. În acest sens, au fost anunțate Instituția Prefectului, Primăria Vaslui, Consiliul Local Vaslui, Direcția de Sănătate Publică a Județului Vaslui, Poliția Locală și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui.
Protestul va avea loc la sediul Primăriei Vaslui şi la sediul Transurb Vaslui. La această adunare vor participa maxim 100 de participanţi care vor folosi bannere, pancarte, steaguri, vuvuzele, fluiere sau broşuri. Traseul de acces spre locul adunării va fi sediul SC Transurb SA–Crucea Gării–Piaţa Traian–Primăria Vaslui. Adunarea publică are legătură cu nerespectarea clauzelor contractuale, precum și abuzurile şi discriminările directorului la adresa membrilor de sindicat. Alte doleanțe privesc programarea la serviciu în mod preferenţial, astfel încât doar anumiţi angajaţi să beneficieze de sporuri, dar și condiţiile proaste de muncă şi salarizarea mică, în raport cu complexitatea muncii. Protestul este datorat şi faptului că, la toate sesizările făcute către autorităţile publice locale, nu s-au luat măsuri, ba chiar mai mult, uneori sindicalistii nu au primit nici măcar răspuns. Acestia asigură că adunarea se va desfăşura în mod paşnic şi civilizat, cu respectarea măsurilor impuse de pandemie.
La manifestare vor fi prezenți și sindicaliști din alte zone ale țării, membri ai Federaţiei Transportatorilor şi Serviciilor Publice din România: Arad. Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti, Sibiu, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu. Pentru acești sindicaliști organizatorii protestului au solicitat un pentru instalarea de corturi cu o toaletă în vecinătate. În prima jumătate a acestui an a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Vaslui, unul dintre subiectele discutate fiind situația tensionată de la SC Transurb.
Societatea este condusă de un Consiliu de Administrație care are ca for de conducere Adunarea Generală.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.