Fri. Sep 24th, 2021

Peste 10.000 de persoane cu nevoi au primit carduri sociale pentru

2 min read

mese calde

În județul Vaslui au fost primite 10.291 tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde (carduri). Suma alocată pentru tichetul social pentru mese calde pe suport electronic este de 180 lei/lună. De ajutorul finciar beneficiază persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari, precum și persoanele/familiile fără adăpost și cele care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil. Schema Națională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără Adăpost este finanțată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, din Fondul de Ajutor European. Tichetele au fost distribuite astfel: tranșa 1 – noiembrie 2020 – 9.918 carduri, din care 9.814 carduri pentru beneficiari categoria a) și 104 beneficiari categoria b); tranșa 2 – februarie 2021 – 136 carduri,din care 136 carduri pentru beneficiari categoria a); tranșa 3 – iunie 2021 – 237 carduri, din care 146 carduri pentru beneficiari categoria a) și 91 beneficiari categoria b). Firma emitentă, Edenred România SRL, a livrat cardurile la Instituția Prefectului, care le-a distribuit UAT-urilor din județ. La rândul lor, grupurile locale de lucru au distribuit cardurile beneficiarilor, pe bază de semnătură. În cazul beneficiarilor care nu și-au ridicat cardurile din varii motive (plecat temporar din localitate, internat în spital, refuz, etc), plicurile conținând tichetele sociale au fost păstrate la primării, putând fi oricând ridicate de titulari. În perioadă următoare se așteaptă primirea cardurilor pentru beneficiarii care au intrat în program în perioada aprilie – iunie și pentru cei care au pierdut cardurile. Până in acest moment au fost virate sumele până în ultima lună de eligibilitate în program, adică iunie, pentru cardurile active. Tichetele sociale care urmează a fi primite vor fi alimentate ulterior. Suma alocată pentru tichetul social pentru mese calde pe suport electronic este de 180 lei/lună. Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor pe card.Valoarea maximă a tranzacțiilor zilnice acceptate cu cardul este de 40 lei. Cardurile pot fi utilizate exclusiv în unităţile de alimentaţie, partenere Edenred, care servesc mâncare caldă: restaurante, cantine, fast-food, pizzerii, firme de catering, terase.
Beneficiarii eligibili ai Schemei Naționale de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără Adăpost sunt: persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii. În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizaţii sau venituri din pensii aflate în plată iar valoarea cumulată a acestora depăşeşte valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aceştia nu beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde; persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.