Sat. Sep 25th, 2021

Apicultura atrage cei mai mulți vasluieni la cursurile de calificare

1 min read

În cursul acestui an 82 de persoane au absolvit cursurile de calificare profesională organizate de Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui. Printre meseriile în care s-au specializat fermieri vasluieni se numără: apicultor – 27; tractorist – 6; creșterea animalelor – 15; cultura plantelor – 20; legumicultor – 14.
Fermierii urmează cursurile pentru perfecționarea cunoștințelor în domeniul în care își desfășoară activitatea. De asemenea, aceste specializări ajută fermierii la accesarea de fonduri europene. Una din condițiile pentru acordarea de punctaj și obținerea eligibilității proiectului este deținerea unei astfel de diplome de calificare.
Cursurile de pregătire au nivelul de calificare I și se desfășoară pe o perioadă de 360 ore. Participanții dobândesc de la specialiști cu experiență în domeniul agricol cunoștințe necesare calificării pentru care au optat. Prețul unui curs de formare profesională este de 400 lei, iar al unui curs de instruire profesională este de 150 lei. Cursurile de instruire profesională sunt efectuate în vederea îmbunătățirii implementării proiectelor, derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Este vorba despre submăsura privind instalarea tinerilor fermieri și submăsura dedicată dezvoltării fermelor mici. DAJ Vaslui este autorizată de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui să organizeze cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii: apicultor, legumicultor, tractorist agricol, lucrător în cultura plantelor, lucrător în creșterea animalelor, pomicultor.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.