Fri. Sep 24th, 2021

Zicere de la PS Ignatie: „Stările de tulburare și neliniște sunt un indiciu că noi nu mai avem privirea la Dumnezeu. El este sursa noastră de liniște”

7 min read

Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele secretar eparhial Sofian Gaman și părintele Daniel Șurubaru, coordonatorul Departamentului pentru pribegi şi săraci din cadrul Sectorului social-filantropic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În omilia rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre atitudinea Sfântului Apostol Petru când L-a văzut pe Hristos umblând pe mare ca pe uscat:
«Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!» (Matei 14, 30)
Evanghelia ne vorbește despre minunea umblării pe apă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De fapt, este impropriu spus „minune”, pentru că Dumnezeu-Omul este Cel care a creat inclusiv legile fizicii și nu este nevoie să Se supună lor în mod necesar.
Fiind Creatorul Universului, Hristos, Dumnezeu-Omul, este Cel care are puterea să le treacă cu vederea, așa cum s-a întâmplat în noaptea în care ucenicii erau în corabie și L-au văzut în depărtare, plimbându-Se pe mare, deși aceasta era învolburată, fiind furtună.
Așa este Hristos – când nouă ne este frică de furtuni, de valuri, El are liniște.
Nu este întâmplătoare menționarea verbului «a se plimba», cu referire la Iisus. Actul plimbării presupune, în mod firesc, multă liniște, tihnă. Acesta este sensul verbului din limba greacă, pe care noi l-am tradus în limba română cu expresia «a merge pe apă».
De fapt, Hristos Se plimba pe apă, în toiul nopții, când în sufletele Apostolilor era deja instaurată frica, pentru că nu știau Cine era în depărtare.
Pentru câteva secunde în care și-a îndreptat privirea într-o altă direcție, Sfântul Apostol Petru a simțit că viața îi era în pericol. Dintr-o dată, s-a văzut aruncat într-o primejdie foarte mare, care îi punea viața în pericol.

În momentul în care nu mai avea privirea ațintită înspre Hristos, ci înspre orice altceva, Petru a simțit că își pierde viața.

Ucenicii au fost «siliți» să urce într-o corabie și să traverseze marea Tiberiadei (Matei 14, 22). Înspre dimineață («a patra strajă din noapte» înseamnă ora 4-5 dimineața), s-au trezit că văd, în depărtare, pe Cineva umblând (plimbându-Se) pe apă. În mod firesc, aceștia au reacționat, uimindu-se, întrebându-se și gândindu-se că putea fi vorba de o nălucă.

Conform logicii omenești, nimeni nu poate merge pe apă, pentru că acest lucru ar însemna sfidarea legilor gravitației.

Ucenicii s-au înfricoșat de două ori: în primul rând – pentru că au văzut pe Cineva mergând pe apă, nefiind siguri dacă era Hristos, și în al doilea rând – pentru că se iscase o furtună, și corabia lor era cât pe ce să fie înghițită de valurile mării.

Petru, fiind mai curajos și cu mai multă tărie de caracter, L-a întrebat pe Hristos – «dacă Tu ești, Doamne, Cel care Te plimbi liniștit pe apă, în timp ce noi toți suntem foarte tulburați, poruncește-mi să vin la Tine, să merg și eu pe mare, deși eu nu sunt Dumnezeu, ci un om simplu».

Este o îndrăzneală extraordinară din partea omului, ca în momentele de răscruce, de tulburare, să Îl provoace pe Dumnezeu.

Preasfinția Sa a afirmat că solicitarea lui Petru era o provocare la adresa lui Dumnezeu:

Când suntem într-o stare de stres, la ananghie, Îl provocăm pe Dumnezeu, și așteptăm ca El să intervină cu promptitudinea de care avem cea mai mare nevoie în acele momente.

Cu alte cuvinte, Sfântul Apostol Petru a vrut să-L «testeze» pe Dumnezeu, pentru că avea nevoie de o încredințare pentru a se convinge că Cel care mergea pe mare era Hristos.

Indiferent de cererile noastre, Hristos mereu ne răspunde cu gingășie și delicatețe.

Hristos i-a spus, cu gingășie, Sfântului Petru: «Vino!», și Petru, dându-se jos din corabie, a început să meargă pe mare, ca pe uscat.

Sfântul Apostol Petru a avut credință în cuvântul lui Hristos. Dacă nu ar fi avut, ar fi cerut informații suplimentare despre cum să procedeze, sau I-ar fi mărturisit îndoiala, că ar fi putut merge pe mare ca pe uscat, și L-ar fi rugat pe Hristos să-i sporească credința. Dar Sfântul Petru s-a dat jos din corabie, ca și cum ar fi ajuns la țărm.

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei folosește un verb care pare impropriu: «văzând vântul». Noi spunem că simțim vântul, nu îl putem vedea. Cel mult, putem vedea un nor de praf, care se ridică în urma unui vânt năprasnic.

Atât de multă frică se instalase în Sfântul Apostol Petru, în urma simțirii vântului, încât aproape vedea furtuna cu ochii lui.
Sunt nenumărate situații de lucruri pe care noi nu le putem percepe cu un anumit simț al nostru, dar folosim verbe improprii pentru a le exprima. De exemplu, când suntem foarte mâhniți, iar lucrurile se rezolvă de la sine, instantaneu și surprinzător, folosim următoarea expresie (metaforă): «mi s-a luat o piatră de pe inimă».
În momentul în care Petru a simțit furtuna, era ca și cum ar fi văzut-o. Până atunci, se uita înspre Hristos, avea privirea ațintită la El, ca să poată ajunge, și aceasta îi dădea încredere și curaj.
În momentul în care privirea lui a fost deturnată de la Hristos, lucrurile s-au complicat și a intrat în panică, gândindu-se că își putea pierde viața.
Ierarhul Hușilor a afirmat că stările de tulburare și de neliniște sunt semn că nu Îl mai avem pe Hristos în centrul atenției noastre:
Ori de câte ori noi ne îndreptăm privirea în altă parte, decât înspre Hristos, trăim aceeași experiență ca a Sfântului Apostol Petru.
Stările de tulburare și neliniște sunt un indiciu că noi nu mai avem privirea la Dumnezeu, Cel care este nădejdea noastră în situațiile de cataclism sufletesc.
Un cercetător, un medic, un profesor, un preot, dacă nu-și concentrează întreaga lui privire (toate resursele sale sufletești) înspre țelul pe care îl urmărește – să fie un bun profesionist, nu va reuși să facă ceva în viață.
Dacă un pictor vrea să redea, cu multă fidelitate, un peisaj, merge și își pune șevaletul în mijlocul naturii, iar ochii lui sunt ațintiți înspre ceea ce vrea să redea. De asemenea, are nevoie de o anumită stare, de o liniște desăvârșită, pentru a putea reda acel peisaj.
În viața duhovnicească, ar trebui să ne raportăm la Hristos aidoma pictorului, pentru a putea «picta» Chipul Lui în inima noastră, așa cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa («Fiecare din noi este pictorul propriei vieți. Sufletul nostru este ca o pânză; virtuțile sunt culorile; Iisus Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm»).
Noi avem Chipul lui Dumnezeu, dar trebuie să-L zugrăvim, să-L facem viu, prin virtuți. Nu putem face aceasta decât uitându-ne înspre Cel care este inima virtuților – Hristos. Orice deturnare a privirii înseamnă nereușită, stres și foarte multă tulburare.
În atitudinea Sfântului Apostol Petru se împlinește cuvântul – «semeni vânt, culegi furtună» (Osea 8, 7). El s-a lăsat cotropit de vânt, a semănat în el puterea vântului, în loc să se gândească că Cel care i-a poruncit să meargă pe mare ca pe uscat, este și Domnul vânturilor și a furtunii – le poate liniști cu aceeași naturalețe, cum i-a spus să meargă pe mare.
Semănând în sufletul său «vântul» neîncrederii, din cauza deturnării privirii sale de la Hristos, Sfântul Petru a început să intre în panică.
Ori de câte ori avem privirea înspre Hristos, chiar și în mijlocul furtunii, al încercărilor inerente din viața noastră, putem căpăta foarte multă liniște.
În Antichitate era o vorbă frumoasă – «ești (devii) ceea ce privești».
Dacă noi încuviințăm și primim păcatul în viața noastră, putem spune că «privim» păcatul.
Uitându-ne spre Hristos, El ne va da liniște (El este sursa noastră de liniște), așa cum i-a dat-o și Sfântului Apostol Petru, după ce l-a admonestat, cu aceeași delicatețe, spunându-i: «puțin credinciosule».
În cadrul slujbei, părintele Daniel Șurubaru, coordonatorul departamentului pentru pribegi şi săraci din cadrul Sectorului social-filantropic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (22 august 2021).
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oferit, într-un cadru festiv, Crucea Episcopală „Episcopul Grigorie Leu” a Episcopiei Hușilor, domnului deputat dr. Nelu Tătaru, din Huși.
„Considerăm că această distincție întrupează, în mod simbolic, recunoștința noastră și a întregii Episcopii a Hușilor pentru maniera plină de devotament, profesionalism și jertfă în care ați coordonat, în calitate de Ministru al Sănătății, răspunsul la una din cele mai mari provocări cu care societatea s-a confruntat, anume criza generată de coronavirus.
Am putut observa un om care, în pofida incertitudinilor și mesajelor confuze transmise pe diferite căi, în societate, a avut acuratețea unei comunicări autentice, implicate și sigure, care denotă atât dedicarea pentru actul medical cât și faptul că sănătatea oamenilor Vă este prioritară.
Prezența, în plină pandemie, în atâtea centre medicale din toată țara, a oferit un plus de curaj și înrâurire atât persoanelor aflate în suferință, cât și medicilor și personalului medical, care au simțit, la modul cel mai real, diferența dintre un lider și un birocrat”, a afirmat Ierarhul Hușilor.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.