18/01/2025

Proiect ,, SAH = educatie, socializare, solidaritate pentru copiii din Arsura, judetul Vaslui”

2 min read

În zilele de 14 si 15 august Asociația “Clubul de Șah GAMBIT” Huși a organizat în satul Arsura Turneul de Șah “CUPA START ONG ARSURA”, turneu la care au participat un număr de peste 70 de copii din mediul rural. Turneul a fost activitate în cadrul proiectului ,, SAH = educatie, socializare, solidaritate pentru copiii din Arsura, judetul Vaslui”, proiect care a oferit lecții de șah copiilor din comuna Arsura, județul Vaslui, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Proiectul s-a adresat în special copiilor din zona rurală a județului Vaslui care doresc să învețe „sportul minții”- șahul, să participe la turnee și să câștige competiții. Prin acest proiect un număr de 20 de copii au fost premiați cu materiale necesare pentru a învăța șah, pentru a participa la competiții. Totodată Școala gimnazială din localitate N. Gh. Lupu a fost dotată cu materiale necesare și manuale pentru predarea șahului elevilor cls. 0-VIII. Evenimentul a fost primit foarte bine de către întreaga comunitate și foarte mulți copii din comuna Arsura și comunele alăturate s-au arătat interesați de participarea și pe viitor la astfel de activități frumoase.
“Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară detinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale de inițiativă”, ne-a transmis Marius Ursan, presedintele ACS Gambit Husi.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.