Fri. Sep 24th, 2021

Amenzi și avertismente pentru comerciații din piețele județului

1 min read

În primul semestru al anului 2021 în județul Vaslui au avut loc 32 acţiuni de control, reprezentând acţiuni privind comercializarea fructelor şi legumelor proaspete în depozite en-gross legume-fructe, verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr.145/2014 cu modificările şi completările ulterioare. Acțiunile Compartimentului de Inspecții din cadrul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui s-au derulat în pieţele agroalimentare din municipiile Vaslui, Bârlad si Huşi, dar au fost și acțiuni mixte de control cu reprezentanți din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor și Autorităţii Naţionale Fitosanitare, privind modul de respectare a legislației specifice în domeniul producerii și comercializării legumelor și fructelor proaspete. Pentru abaterile constatate au fost aplicate, în total, 17 sancţiuni contravenţionale, respectiv 13 avertismente şi 4 amenzi în valoare de 6.500 lei. Au fost dispuse și mǎsuri de remediere a deficiențelor constatate și intrarea în legalitate, conform legislației specifice în vigoare, respectiv Legea nr.145/2014 reactualizată, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, Legea nr. 312/2003 republicată, privind producerea și valorificarea legumelor și Legea pomiculturii nr.348/2003 republicată.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.