Fri. Sep 24th, 2021

Cupa Primariei la sah, actiune in cadrul Zilelor Vasluiului

2 min read

Sportul este la loc de cinste in programul fiecarei editii a Zilelor culturale ale muncipiului Vaslui. Nici de acesta data nu s-a facut exceptie de la acest fapt. Pe parcursul celor trei zile pline in evenimente au loc competitii la street-ball, handbal, atletism dar si sah. Astfel, la Clubul Prietenia din municipiul resedinta de judet s-a consumat o noua editie a Cupei Primariei in sportul cu 64 de patratele. Constantin Grosu, prin Asociatia Judeteana de Sah, pe care de altfel o conduce, a organizat un turneu de sah rapid la care au luat parte 46 de competitori (la Open A) si alti 22 (la Open B) din orase precum Iasi, Husi, Barlad, Vaslui, Bucuresti, Targoviste, Bacau sau Galati. Dintre acestia cei mai valorosi, ca medie ELO, au fost Aurelian Ciobanu (Sergentul Vaslui), George Albu (Poli Iasi), Diana Angheluta (Universitatea Craiova, dar barladeanca la origini), Serghei Martinenco (Chisinau), Gabriel Marzac (cetatean irlandez dar de loc din Galati), sau fratii Bitan, trei la numar, din Targoviste. Marele absent, motivat, de la intrecere a fost tanarul Stefan Prisacaru. Acesta va pleca diseara la un turneu care se va consuma la Urziceni. Arbitrii concursului sunt Catalin Baban, din Vaslui si Marius Ursan, din Husi. De remarcat si faptul ca turneul de la Vaslui a fost cuprins in calendarul Federatiei Internationale de Sah (FIDE) dar si al Federatiei Romane de Sah.

P.S. Turneul a luat sfarsit cu succesul lui George Albu (Poli Iasi), care s-a impus, finalmente, in fata lui Aurelian Ciobanu (Sergentul Vaslui). Ambii competitori au acumulat cate 5.5 puncte, din 6 posibile, jucatorul din ”dulcele targ al Iesilor” impunandu-se gratie coeficientului Sonneborn-Berger superior.

Dorelian David

Foto: Alexandru Boghiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.