Fri. Sep 24th, 2021

470 de tineri au participat la ultimele 4 tabere de vară gratuite organizate de Episcopia Hușilor în cadrul proiectului eparhial „Copilărie și credință”

3 min read

Proiectul misionar «Copilărie și credință», ediția a III-a, derulat cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, prin Sectorul de activități cu tineretul al Centrului Eparhial Huși, a reunit, în perioada 23 iulie – 14 august 2021, aproximativ 470 de copii și tineri din parohiile Șuletea, Fedești, Costești, Schineni, Sărățeni, Floreni (Raiu), Blăgești și Mălușteni, care au participat la tabăra de vară organizată în comunitatea din care fac parte.
Participanții, majoritatea provenind din familii cu posibilități financiare reduse, au petrecut, câte patru zile, împreună cu animatorii voluntari ai Asociației „JoyCamps Romania”, care are un parteneriat cu Episcopia Hușilor.
Tabăra este gratuită pentru toți copiii. Aceștia au participat la atelierele de creație handmade, brățări și cruciulițe, muzică și spiritualitate, dans și sport, prim-ajutor, dar și tir cu arcul sau orientare în natură. Cu prilejul acestor workshop-uri și ateliere tematice, copiii au putut descoperi credința ortodoxă prin activitățile, jocurile și momentele petrecute cu animatorii socio-educativi voluntari. În cadrul fiecărei tabere s-a organizat și câte o drumeție în natură.
Totodată, tinerii au luat parte la rugăciunile de dimineață și de seară oficiate alături preoții organizatori. În ultima zi a fiecărei tabere, copiii s-au împărtășit cu Trupul și cu Sângele Domnului Iisus Hristos, Liturghia fiind cel mai important moment al taberei, deoarece obiectivul principal al pastorației tinerilor este apropierea de Sfintele Taine.
Zilele trecute Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a fost prezent în mijlocul participanților la tabăra de la Schineni și Sărățeni. Acesta a împărțit daruri copiilor și a purtat un dialog cu fiecare grupă, pe teme duhovnicești, lângă focul de tabără.
În prezent echipa JoyCamps Romania se află la Roșiești, până pe 14 august, urmând ca în perioada 23-26 august să se deruleze tabăra din Parohia Gugești, Protopopiatul Huși.
Cu multă emoție am așteptat această vară, a anului 2021, pentru a veni din nou în mijlocul copiilor și tinerilor din comunitățile noastre, deoarece mediul cel mai bun de a derula activități misionare de către Biserică este prezența lângă, locul unde suntem împreună. Și anul acesta avem un program complex, care expune pastorația prin metode ale educației nonformale, joc, învățare prin experiență, redescoperirea naturii și deconectarea de la lucrurile uzuale, mecanicizate uneori.
Voluntarii noștri sunt majoritatea studenți și putem să ne apropiem altfel de tineri, într-un mod plăcut, ca ei să se deschidă și să putem să construim acea unitate, acel sentiment de tabără, chiar dacă suntem acasă la ei. Programul include diferite jocuri pe grupe, atelierele de lucru și programul liturgic, deoarece partea duhovnicească la noi este unită cu cea ludică. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom ajunge până pe 5 septembrie în 11 comunități, unde vom derula tabăra mult așteptată de copii, a declarat domnul consilier eparhial Marian-Dumitru Rugină, președintele Asociației JoyCamps Romania.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.