Sat. Sep 25th, 2021

Bianca si Stefania Moldoveanu, doua voci de retinut

3 min read

Bianca si Stefania Moldoveanu sunt două surori dintr-o familie cu trei fete care provin din Valenii Vasluiului.
Iubitoare de folclor si tot ceea ce inseamna arta, acestea au început sa cânte inca de mici in casa parinteasca. Tatal lor, rapsod popular, le-a insuflat dragostea pentru muzica. ”Pot spune ca am pornit pe acest drum la o vârstă destul de frageda, de la 4 ani, iar in urmatorii doi ani Stefania, in varsta de doar 3 anișori m-a urmărit din umbra, astfel ca, nu dupa mult timp, a inceput sa cante cu mine.
Parintii noștri ne povestesc chiar si acum ca eram fascinate de tot ceea ce ține de folclor și tradiții, muzica și dans. Incă din copilărie primele “prestatii” au avut loc in sanul familiei. Imi aduc aminte cand am vazut primele costume populare la căminul nostru cultural din Valeni, am rămas uimita de frumusețea florilor cusute pe panza aceia de un alb imaculat”, isi aminteste Bianca. Iar de acolo, fara sa-si dea seama, drumul lor impreuna muzica prindea contur. Tatal celor doua canta la nunți și alte petreceri in sat si in împrejurimi, mamă purtându-le de grija si crescandu-le cu dragoste. Muzica si credinta au mers mana in mana, slefuindu-le celor doua personalitatea si tot ceea ce inseamna viata.
“Ne place sa spunem ca desi nu am studiat muzica indeaproape, am cantat de fiecare data asa cum am simtit, cu sufletul. Suntem convinse ca muzica ne-a dat totul iar in schimb nu ne-a luat nimic. Ori de cate ori putem bucura oamenii cu harul pe care l-am primit de la Cel de Sus, nu ezitam nici o clipa sa o facem”, a daugat Bianca.
Dupa serbarile si spectacolele organizate in sat, la care mereu luau parte, datorita parintilor cat si a fostului director de camin cultural, Danut Ailincai au inceput sa activeze in diferite ansambluri precum “Izvorasul”, de la Palatul Copiilor Vaslui. Primele spectacole, cu un public mai larg decât cel compus din membrii familiei, s-au desfășurat sub atenta indrumare a profesorilor Maria și Mihail Cornea. Apoi au continuat in cadrul Ansamblului “Mugurelul”, condus de cei doi. Acestora le datoreaza multe si le aduc recunoștința si respect deoarece le-au invatat ce inseamna a fi om in primul rand si mai apoi artist, de la modul în care ii privești pe cei din jur si pana la ceea ce inseamna a canta, în special. Timp de 8-9 ani au colindat tara, au cantat la diferite spectacole, la zile ale comunelor, diferite evenimente culturale, ajungând chiar si peste graniță, la diferite festivaluri reprezentând Romania in Italia sau Bulgaria, alaturi de ansamblul Mugurelul.
Au participat la diverse festivaluri si in tara, la Botosani, cu Izvorasul (au obtinut premiul II), la Caransebes, la Festivalul ”Luță Ioviță” (premiul de Popularitate). In anul 2015 întâmplarea a facut ca mergând la festivalul de la Vaslui intitulat ”Cântec drag din plai străbun”, am obținut Premiul I amandoua, ca mai apoi, in acelasi an, activând la Orchestra ”Rapsodia Vasluiului”, condusă de dirijorul Cristian Nastase, dar si de domnul George Forcos Palade, carora, de asemenea, le aducem pretuire pentru timpul petrecut împreună la tot felul de spectacole si evenimente, timp de 4 ani, sa obtinem alti si alti lauri. Suntem absolvente ale scolii gimnaziale Valeni si al Liceului ”EMIL Racoviță Vaslui, eu fiind, in prezent, studenta la Facultate de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Al.I. Cuza Iasi, specializarea Pedagogie, cat si solista la diferite evenimente”, ne spune Stefania. Bianca este, nu de mult timp, mamica unui baietel si solistă alaturi de viitorul meu sot, care canta la saxofon. Avem propria formație, Folclor Band Vaslui, pe care am înființat-o impreuna tocmai din plăcerea de a cânta si de aduce bucurie celor din jurul nostru. In încheiere cele doua surori au tinut sa spuna ca muzica le-a ghidat pasii in viata. Pentru acest motiv le sunt recunoscătoare Bunului Dumnezeu. ”Ii multumim ca ne-a dat acest nepretuit har. Multumim in acelasi timp familiei si tuturor celor care n-au ezitat nici o clipa să ne încurajeze sa mergem pe acest drumul minunat al cântecului”, a incheiat Bianca Moldoveanu, care a tinut sa faca o precizare: “a avea o soră este o binecuvântare și drumul pe undele muzicii a fost și este mult mai ușor”.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.