Sat. Sep 25th, 2021

Zicere de la PS Ignatie: „Dumnezeu ne-a creat să devenim oameni de lumină. Să căutăm lumina, ca să putem găsi sensul vieții noastre!”

6 min read

De Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din municipiul Huși.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea pe care a avut-o Sfântul Apostol Petru, cel care a fost atât de entuziasmat și fericit încât nu ar mai fi vrut să coboare de pe Muntele Taborului:
«Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune» (Luca 9, 33)
Biserica ne pune spre reflecție și asumare duhovnicească semnificațiile pe care le implică una din sărbătorile mari ale Ortodoxiei: Schimbarea la Față a Domnului Hristos. Din păcate, în conștiința credincioșilor, această sărbătoare nu se bucură de aceeași cinstire ca și Paștile, Crăciunul, Botezul Domnului sau Rusaliile.
Am putea spune, fără să greșim, că Schimbarea la Față ne arată, cu adevărat, care este menirea omului, pentru ce ne-a creat Dumnezeu în această lume.
Dumnezeu ne-a creat să devenim oameni de lumină. Prin rugăciune, prin postire și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, ne îndumnezeim.
Sfântul Apostol Petru era covârșit de experiența luminii dumnezeiești care izvora din Hristos și se vedea pe chipul și hainele Lui, încât i-a cerut: «bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie». Sfântul Petru ar fi vrut să se instaleze în lumină și să nu mai plece din acea stare.
Hristos li s-a descoperit ucenicilor Săi așa cum era El din veșnicie, Lumina ființială, veșnică.
Sfântul Grigorie Palama ne spune că unul din argumentele că această lumină nu era una sensibilă, fizică, ci lumina necreată este că lumina ce izvora din adâncul lui Hristos a schimbat hainele Sale în lumină.
Oricât de mult ne-am strădui ca prin reflectarea unei lumini puternice asupra hainelor noastre, să le schimbăm culoarea, niciodată acestea nu se vor schimba, indiferent cât de complex este jocul de lumini.
Într-un spectacol, pe scenă, sunt foarte multe reflectoare și lumini, care sunt puse pentru a evidenția dimensiunea artistică a acelui eveniment. Oricât de puternice ar fi acele lumini, nu vor schimba multitudinea de culori a celor care sunt pe scenă. Culoarea hainelor va rămâne aceeași.
Pe Muntele Taborului, veșmintele lui Hristos au devenit ca lumina, dovadă că atunci când noi devenim părtași luminii dumnezeiești, și trupul nostru se împărtășește de lumină – devine un trup de lumină, fără să își schimbe firea.
Este ca atunci când fierarul pune o bucată de fier în cărbunii încinși. Acea bucată de fier se încinge și capătă culoarea cărbunelui. Devine atât de maleabilă încât fierarul poate să îi dea forma pe care o dorește. Firea fierului nu se schimbă. Când se răcește, tot fier rămâne. La fel se întâmplă și cu noi, cei care stăruim în rugăciune.
Sfântul Grigorie Palama ne spune că „rugăciunea este cea care ne procură nouă lumina dumnezeiască”. De aceea, în momentul în care Hristos S-a rugat pe Munte, S-a schimbat la Față, aceasta devenind ca soarele, iar veșmintele albe ca lumina.
Preasfinția Sa a explicat sintagma «Schimbarea la Față»:
Ce ar trebui să înțelegem prin sintagma «Schimbarea la Față» a Mântuitorului – pe care Apostolii au văzut-o și de care s-au bucurat foarte mult încât nu mai voiau să plece? Muntele Taborului era plin de energiile dumnezeiești, care izvorau din Hristos. Nu Îi erau exterioare, ci lăuntrice.
În vorbirea curentă, sintagma «s-a schimbat la față» are o conotație mai mult negativă. Când un om primește o veste foarte tristă, care îl dărâmă, fața lui se schimbă. Când se instalează în trupul nostru o slăbiciune, și ni se face rău, devenind livizi, folosim aceeași expresie. La fel, atunci când suntem prinși cu minciuna și cineva ne-o dezvăluie, instantaneu este o schimbare în fizionomia feței. Sunt foarte multe exemple în care folosim această sintagmă.
Denumirea sărbătorii provine din limba slavonă «preobejenie» (cuvântul „obraz” vine din limba slavonă). În limba greacă este «metamorfosis», tot cu sensul de schimbare.
Nu Hristos S-a schimbat la Față, El doar S-a descoperit ceea ce era. Apostolii sunt cei care L-au văzut altfel de cum erau obișnuiți. În sufletele lor s-a produs o schimbare. Ochii lor, simțirile lor, au fost înduhovnicite, ca să poată vedea lumina.
Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre posibilitatea oamenilor de a se împărtăși de lumina necreată:
În cântarea doxologiei, spunem: «întru lumina Ta vom vedea lumină». Doar dacă suntem lumină, putem vedea lumina.
Apostolii au devenit lumină și s-au putut împărtăși de lumina necreată a lui Hristos. Au văzut-o cu ochii sensibili. Nu ar fi putut să o vadă dacă ochii lor nu erau înduhovniciți.
Este ca atunci când cineva încearcă să ne explice ceva, să pricepem un anumit lucru. Stă pe îndelete, o oră, două. La un moment dat, Dumnezeu îl inspiră să spună ceva care dezleagă toate enigmele. Atunci vom exclama: „aici este problema, gata, am priceput!”. A fost nevoie doar de o mică scânteie, de un cuvânt, de o informație, să schimbăm perspectiva, să vedem altfel lucrurile.
La fel s-a întâmplat și cu Apostolii. Au avut nevoie de o schimbare de perspectivă – să se împărtășească de lumina dumnezeiască. Hristos li s-a descoperit în splendoarea dumnezeirii Sale, iar ei s-au împărtășit de aceasta și au început să priceapă totul.
Orice suflet dorește și caută lumina în viața lui. Toți, de la pruncul mic și până la omul în vârstă, prin tot ceea ce facem, prin activitatea profesională, prin prieteniile pe care încropim, prin oamenii pe care ni alegem, toate vorbesc de căutarea unei lumini, a unei perspective. Să nu trăim ca ființele neraționale!
Sfântul Luca precizează că Petru «nu știa ce zice». De ce se exprimă astfel? Pentru că firea umană este păcătoasă, are tendința de a aluneca, nu poate rămâne numai în lumină. Mai sunt momente de poticneală, de neputință. Totuși, Petru a dorit un lucru foarte frumos.
Este ca atunci când descoperim un peisaj foarte frumos, încât nu ne mai vine să vorbim nimic, doar contemplăm. Ne muțește frumusețea și tot ceea ce ni se descoperă în fața privirii încât spunem că nu vrem să mai plecăm. Domnul ne hărăzește cu asemenea experiențe, legate de lumea văzută.
Cum ar fi să trăim experiența lui Petru de pe Muntele Taborului, să ne vedem în lumină, să vedem toate cu o claritate extraordinară?
Acest lucru, l-au trăit, cu maximă intensitate, Părinții Bisericii noastre, isihaștii, cei care și-au interiorizat această lumină dumnezeiască necreată. Pentru ei, cu orice ar fi interacționat, totul era văzut în lumină, cu o claritate extraordinară.
Să căutăm lumina, ca să putem găsi sensul vieții noastre!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.