12/09/2024

Elevi ai Colegiului „Cuza Vodă” Huși vor reprezenta Vasluiul la finala concursului „Sanitarii Pricepuți”

1 min read

La finalul lunii iunie 2021, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui a avut loc concursul „Sanitarii Pricepuți”. Evenimentul s-a desfășurat anul acesta sub egida Academia „Sanitarii Pricepuți”, singurul program de educație pentru sănătate și prim-ajutor pentru elevi fiind organizat de Crucea Roșie Română în parteneriat cu Academia Europeană pentru Asistenți Medicali.
Echipajele participante (liceu și gimnaziu) au demonstrat că și-au însușit cunoştinţele despre acordarea corectă a primului ajutor de bază și despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. La concurs au participat elevi de gimnaziu și liceu. Anul trecut, din cazua pandemiei, concursul nu a mai avut loc. Au concurat patru echipaje, care au avut o probă scrisă (despre istoria Crucii Roșii și modul de acordare a primului ajutor) și o probă practică (un caz în care în timp de 10 minute trebuia acordat primul ajutor). Copiii sunt foarte interesați în a învăța noțiuni de acordare a primului ajutor.Anul acesta, Crucea Roșie a lansat și un site (sanitariipricepuți.ro), unde elevii de gimnaziu și liceu, dar și cadrele didactice s-au putut înscrie și au participat la sesiuni de educație sanitară, de acordare a primului ajutor.
La concurs au participat trei echipaje de la liceele „Nicolae Iorga” Negrești, „Emil Racoviță” Vaslui si Colegiul „Cuza Vodă„ Huși precum și un echipaj de gimnaziu de la „Cuza Vodă” Huși.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.