Wed. Jan 19th, 2022

Zicere de la PS Ignatie:

7 min read

„Dumnezeu nu ne îngrădește, în niciun fel, libertatea. Dispunem de un evantai de posibilități în a ne trăi viața. Paradoxal, cu cât vom trăi mai plenar starea de «robi» ai lui Hristos, cu atât vom fi mai liberi”

Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului locaș, ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în anul 1495.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali, părinții protopopi și părinți stareți și duhovnici din cadrul Eparhiei.
Răspunsurile liturgice au fost date de membrii grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, ai Catedralei Episcopale.
Pelerinii s-au putut închina la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ce au fost așezate afară, într-un baldachin special, în preajma Catedralei Episcopale.
La momentul potrivit, credincioșii, prezenți în număr mare, s-au împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a rostit un cuvânt de învățătură în care a descris profilul duhovnicesc al Sfinților Apostoli Petru și Pavel:
Lucrarea Duhului Sfânt, în oameni diferiți, vădește același entuziasm. Ne închipuim viața sfinților ca fiind circumscrisă într-un șablon în care stau disciplinați, cuminți, fără să iasă din tipare.

Lucrarea Duhului Sfânt nu presupune însă să rămâi prizonier într-un șablon, ci rămânerea în Tradiția și mărturia Bisericii dintotdeauna și a fi deschis spre lucrarea, adeseori neprevăzută și neînțeleasă, a Duhului în noi, lucrare care nu anulează darurile proprii, ci dăruiește roadele bucuriei, ale păcii și a însuflețirii celor din jur.
Sfântul Apostol Petru a fost om simplu, însă această simplitate nu presupunea ignoranță, nu însemna că trăia neatent prin viață. Era un om atent la lucrarea lui Dumnezeu.
De ce nu S-a descoperit Dumnezeu tuturor fariseilor, precum lui Pavel pe Drumul Damascului?
Pentru că Domnul cunoaște gândul nostru! După acest gând rânduiește în viața noastră întâlniri și deveniri pentru ca să se vădească cele din adâncul nostru.

Domnul S-a descoperit Sfântului Pavel, și nu celorlalți farisei, pentru că în aceștia se împlinea cuvântul pe care îl spunem dureros în Săptămâna Patimilor: «nu au vrut să înțeleagă».

Când Sfântul Apostol Pavel a înțeles că Hristos este «Calea, Adevărul și Viața», nu numai că nu a mai rătăcit, ci, cu putere îndoită, a mărturisit adevărul care a cucerit inima lui.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel erau oameni nu ușor de convins, însă odată convinși, au devenit de neoprit.

Ei rămân martori ai Învierii pentru că au fost oameni care și-au dus mărturia până la mucenicie.

În fața morții nu îi vedem ca oameni care să își revendice superioritatea misiunii lor pe pământ, nici frica neputincioasă, gata să facă orice compromis, ci vedem aceeași mărturie de neoprit. Ei L-au cunoscut pe Dumnezeu.

Viața lor ne este pusă înainte ca model de urmat, pentru că a fost o viață dusă cu bucurie, cu putere și cu convingere.

Noi facem multe lucruri lipsiți de convingere, doar pentru că trebuie făcute, în conștiința acestei lumi pervertite de păcat, în care trăim.

Sunt atâtea clipe moarte pe care le îngăduim în viața noastră, ceea ce numim „odihnă” și „distracție”, de multe ori, este o lipsă de sens.

Adevărata bucurie și putere o vedem în lucrarea Duhului Sfânt în cei ce cred în El, care se bucură nu doar când petrec vreun concediu strălucit sau la mese, ci atunci când în jurul lor schimbă lumea prin privire, cuvânt și îmbrățișare.

Rugându-ne Sfinților Apostoli Petru și Pavel, putem să ne învrednicim și noi de mângâierea Duhului Sfânt, care a mângâiat și inspirat sufletele lor.

În cuvântul său de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a adus în atenție două îndemnuri ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, foarte actuale pentru societatea în care trăim:

Când venim la biserică, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, căutăm să Îl întâlnim pe Hristos, căutăm să ne înălțăm din punct de vedere duhovnicesc. Auzim, în timpul Liturghiei, îndemnul «Sus să avem inimile!», adică nimic din cele ale lumii acesteia, frământările și grijile ei, să nu ne deturneze de la trăirea autentică, în tihnă a credinței. Inima noastră să devină ca un cer.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii acestei Catedrale și a orașului, ne prilejuiește o reflecție mai adâncă asupra vieții noastre și asupra contextului social în care trăim.

Două cuvinte din scrierile acestor doi Apostoli se pliază foarte bine pe bulversările valorice, culturale și sociale pe care le trăim.

Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc» (I Corinteni 10, 23).

Dumnezeu nu ne îngrădește, în niciun fel, libertatea. Depinde de noi ce alegem să facem. Dispunem de un evantai de posibilități în a ne trăi viața. Conștiința și înțelepciunea noastră vor decanta variantele care, cu adevărat, ne folosesc și ne zidesc, chiar dacă toate ne sunt îngăduite.

Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă: «Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu» (I Petru 2, 16).

Observăm, fără niciun efort, în jurul nostru, că oamenii însetează după libertate.

Fiecare își concepe, conform cu mentalitatea lui și cu structura lui sufletească, propria libertate.

Din nefericire, de multe ori folosim libertatea ca pretext al răutăților noastre, al deficiențelor și carențelor noastre sufletești. De aceea Sfântul Apostol Petru ne dă îndemnul de a trăi ca oameni liberi, adică ca cei care Îl avem pe Hristos în inima noastră, căci El este adevărata libertate.

Tot ceea ce ține de lumea aceasta, care este afectată de păcat, înseamnă renunțare la libertate. Un om pătimaș nu este liber, ci este captiv propriilor lupte lăuntrice.

Suntem liberi când Hristos este centrul vieții noastre, când El este Cel care dă lumină și bucurie minții și inimii noastre.

Aici este paradoxul: cu cât vom trăi mai plenar starea de „robi” ai lui Hristos, cu atât vom fi mai liberi.

În filosofia medievală, un gânditor creștin avea următoarea rugăciune: „robește-mă Doamne, ca să fiu liber!”.
Preasfinția Sa a amintit că anul acesta (2021) se împlinesc 25 de ani de la reînființarea Episcopiei Hușilor, după ce o decizie abuzivă a regimului ateu comunist, din 1949, punea capăt existenței seculare a Episcopiei de Huși, înființată încă din anul 1598:
Anul acesta se vor împlini 25 de ani de la reînființarea Episcopiei, prin determinarea și grija deosebită a vrednicului de pomenire Episcopul Ioachim Mareș, a intelectualilor din acest județ și a credincioșilor, care au dorit, ca după o întrerupere vremelnică, să fie reluată viața duhovnicească prin așezarea unui episcop în cetatea Hușilor.
Părintele Episcop a mulțumit domnului ministru Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, prezent la hramul Catedralei Episcopale, pentru tot sprijinul și deschiderea manifestate față de Episcopia Hușilor, oferindu-i, în semn de prețuire, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor, Crucea episcopală «Episcop Grigorie Leu».
La rândul său, domnul ministru Victor Opaschi a descris relația dintre instituția pe care o reprezintă și Biserică, accentuând rolul Bisericii Ortodoxe în societatea românească și importanța manifestării libertății religioase, expresie a unei democrații autentice.
De asemenea, Ierarhul Hușilor a oferit Crucea episcopală «Episcop Grigorie Leu» și domnului Dumitru Buzatu, Președintele Consiliului Județean Vaslui, în semn de apreciere și de mulțumire pentru ajutorul oferit permanent și pentru parteneriatele în domeniul filantropic și cultural derulate.
Toți cei prezenți la slujbă au primit, la plecare, din partea organizatorilor, în cinstea hramului sfântului lăcaș, pachete cu alimente.
Slujba Sfintei Liturghii a fost transmisă live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.