Thu. Jun 17th, 2021

Vasluiul va beneficia de fonduri de 60 milioane de euro prin PNRR

1 min read

În ultima ședință a Coniliului Local Vaslui s-a anuntat faptul ca municipiul Vaslui va beneficia de fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit primelor date pe care le deține, municipiul Vaslui va beneficia de o sumă de circa 60 milioane de euro prin intermediul PNRR.
Uniunea Europeană a decis să înființeze un instrument financiar temporar, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual, pentru perioada 2021 -2027. Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de Criza Covid19 și consecințele sale economice. În total, România ar urma sa primeasca 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde euro. Regula stabilită prin propunerea de regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.