Sun. Jun 20th, 2021

PS Ignatie a slujit miercuri în Episcopia Basarabiei de Sud

2 min read

Cu prilejul împlinirii a trei ani de la hirotonia primului Ierarh al nou reînființatei Episcopii a Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul sediului Episcopal din municipiul Cahul.
Din soborul ierarhilor au mai făcut parte și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Alături de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie s-a aflat și părintele Vladimir Beregoi, consilier economic și social misionar al Episcopiei Hușilor. După Sfânta Liturghie a fost inaugurată și Troița aflată în curtea sediului episcopal. La eveniment au fost prezenți Excelența Sa Doamna Anca Corfu, Consul General al României la Cahul, Domnul Sergiu Cornea, Rectorul Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Domnul Iurie Groza, deputat independent în Parlamentul Republicii Moldova și alți oaspeți de onoare. Cu ocazia acestui eveniment, Preasfințitul Părinte Veniamin a conferit Ierarhilor prezenți distincția „Crucea Eparhială”, pentru ajutorul substanțial cu care au susținut lucrările de renovare a unor biserici din cadrul Eparhiei Basarabiei de Sud și a Centrului eparhial.
În cuvântul său de mulțumire, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre timpurile grele prin care a trecut Biserica Română în acest spațiu basarabean, reactualizând momente din istoria Eparhiei reînființate. Episcopia Basarabiei de Sud este succesoarea canonică, istorică și spirituală a fostei Episcopii a Cetății Albe – Ismail, care a funcționat în sudul Basarabiei în perioada 1923-1944.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.