Sun. Jun 20th, 2021

Maraton de vaccinare si la Vaslui

1 min read

Maratoanele pentru vaccinarea in masa au inceput sa prinda tot mai mult. Maratonul de Vaccinare anti COVID-19 de la vaslui se va desfăşura în perioada 15-16 mai la Muzeul Judeţean ”Ştefan cel Mare” din municipiul resedinta de judet. Persoanele care doresc să se imunizeze sunt aşteptate doar cu documentul de identitate, fără programare prealabilă, în intervalul orar 9.00–21.00, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Vaslui.
Autorităţile au precizat că vor fi organizate trei fluxuri, iar vaccinarea se va efectua cu ser de la compania Pfizer BioNTech, în limita a 102 persoane pe zi pe fluxul de vaccinare.
Imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare pot fi condiţionate de capacitatea centrului. Persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor.
Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului, cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european. Se recomandă raportarea oricărei reacţii adverse suspectate atât de către profesionişti cât şi de către cetăţeni.
Actiunea este organizată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, cu sprijinul Prefecturii Vaslui, al Consiliului Judeţean Vaslui, al Primăriei Municipiului Vaslui şi al Colegiului Medicilor Vaslui.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.