Fri. Oct 15th, 2021

Ouă încondeiate. Icoane

1 min read

Marea sărbătoare a Creștinătății, Paștile sau Învierea Domnului, este simbolizată de oul roșu, simplu sau încondeiat cu motive care amintesc de universul magic al culturii populare. În acest an, în condiții deosebite, în Centrul Civic al orașului Vaslui, în perioada 24-25 aprilie 2021 se va desfășura târgul unde participă meșteri populari care știu „să scrie” ouă și să picteze icoane pe sticlă sau pe lemn, împletitori de coșuri din răchită și creatori ai portului popular. Alături de meșterii locului, din Bârlad, Laza, Pogonești, Vaslui, se vor afla cei din Bodești-Scânteia, jud. Iași, Bacău, Vorona, jud. Botoșani, Suceava, Paltinu-Vatra Moldoviței, Ulma, jud. Suceava.
”Totodată, în această perioadă, între 19 și 22 aprilie, la sala TinArt a Bibliotecii Județene Vaslui se desfășoară ateliere de încondeiat ouă și pictură a icoanelor pe sticlă, cu participarea elevilor de gimnaziu sub îndrumarea meșterilor populari”, ne-a transmis Lucian Onciu, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Vaslui. Manifestarea este organizata de Consiliul Judetean Vaslui, Primaria Vaslui si CJCPCT Vaslui, in colaborare cu Biblioteca Judeteana Vaslui.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.