03/12/2024

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

4 min read

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
Sâmbătă 17 aprilie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe un drum public din localitatea/comuna Perieni, județul Vaslui, au încercat să oprească, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, în vârstă de 25 ani, din aceeași localitate. Acesta nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de către patrulă și a încercat să se sustragă activității de control, fiind urmărit pe o distanță de aproximativ 1 kilometru. Încercând să-și asigure scăparea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a distrus porțile de acces într-o locuință. Ulterior, bărbatul a încercat să se sustragă, prin fugă, dar a fost interceptat de către polițiști.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Sâmbătă, 17 aprilie a.c., orele 17:05, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul comunal din localitatea Satu Nou, comuna Crețești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la un spital din Huși, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.


Sâmbătă, 17 aprilie a.c., orele 21:05, polițiștii Biroului Rutier Huși din cadrul Poliției Municipiului Huși sprijiniți de polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Calea Basarabiei din municipiul Huși, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la un spital din Huși, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
Sâmbătă, 17 aprilie a.c., orele 21:25, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Casa Apelor, din orașul Negrești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de către un bărbat de 45 de ani, din localitatea Plopoasa, comuna Todirești, județul Vaslui.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.


Duminică, 18 aprilie a.c., orele 13:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe un drum public din localitatea Poiana, orașul Negrești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un moped înregistrat în străinătate (Germania), condus de către un bărbat de 21 de ani, din comuna Cozmești.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost
testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

.Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.