03/12/2024

Pandemia de COVID-19 face ravagii in industria ospitalității din județ

1 min read

Turismul la nivelul județului Vaslui a fost afectat grav de pandemia de coronavirus. Potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Vaslui, numărul turiştilor cazaţi, (sosirile) în judeţul nostru, în luna ianuarie 2021, a fost de 2.495, înregistrându-se 3.265 de înnoptări. Spre comparație, în luna ianuarie 2020 se înregistrau următoarele valori: 2.870 sosiri şi un număr de 4.410 de înnoptări. Conform acelorași date statistice, „indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de numai 16.4% în ianuarie 2021 şi 19,3% in ianuarie 2020”, se arată în buletinul statistic. La nivel local a fost parafat un protocol de colaborare dintre județul Vaslui și ”Asociația Călător prin România”. Potrivit documentului, părțile își exprimă acordul privind cooperarea în vederea elaborării și aplicării politicilor de promovare a punctelor turistice din județul Vaslui. Obiectul protocolului îl reprezintă colaborarea interinstituțională în vederea: realizării și montării plăcuțelor turistice digitale care conțin cod Q.R., care vor fi amplasate pe obiectivele turistice și monumentele de patrimoniu din județul Vaslui (costul de realizare și montare a acestora revine promotorului); completării cu informații din județul Vaslui și utilizării cu titlu gratuit a platformei digitale realizate prin grija promotorului (https://travellerinromania.com/), unde turiștii pot intra în contact cu istoria și legendele obiectivelor turistice, pot cunoaște portul popular și gastronomia tradițională din județ etc.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.