03/12/2024

Primăria Vaslui ”pompează” peste 12 milioane lei în bazarul nou

2 min read

Lucrările sunt întârziate, desi sunt bani

Peste 12 milioane de lei din excedentul bugetar pe anul trecut vor fi direcționate pentru finanțarea noului bazar și târgului auto. Cum proiectul nu va finalizat la termenul prevăzut în contract – luna mai 2021, municipalitatea ia toate măsurile pentru ca investiția să fie terminată până la finalul anului. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 22.300.000 lei. Consiliul Local Vaslui va adopta o hotărâre privind repartizarea excedentului bugetului local înregistrat la data de 31 decembrie 2020. La sfârșitul anului trecut, contul de execuţie al bugetului municipiului Vaslui s-a încheiat cu un excedent total de 40.407.774 lei. Propunerea privind repartizarea excedentului anilor anteriori este cea de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare pe anul 2021. Pentru anul curent bugetul pentru amenajarea platformei bazar și târgului auto este de 13.249.099 lei, din care bugetul local pe 2021 suma de 993.972 lei, iar excedentul din anul 2020 este în valoare de 12.255.127 de lei. Noul bazar și târgul auto din municipiul Vaslui nu vor fi finalizate la termenul prevăzut în contract – luna mai 2021. În prezent, mai sunt de realizat o serie de lucrări, iar până la sfârșitul anului proiectul va fi terminat. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 22.300.000 lei. Licitația publică pentru obiectivul ”Amenajare Platformă Bazar și Târg Auto” s-a organizat în data de 14 noiembrie 2017 și a fost câștigată de o asociere de societăți. Asocierea de firme este formată din SC Vires Construct SRL Cluj-Napoca (lider) și SC Hermanas Rubio Grupo Constructor Herce SLU Spania. Ansamblul propus are două funcțiuni de bază: bazarul cu o suprafață de 11.454 metri pătrați (mp) și Târgul Auto cu 7.825 mp. Zona bazar cuprinde cinci hale cu spații de circulație tip culoar, o hală pentru tarabe, 56 tarabe, 4 hale pentru magazine, 64 celule magazin (23,50 mp), 7 celule magazin (18,70 mp), 8 celule magazin (9,00 mp), 4 magazine alimentare (40 mp), Pavilion administrativ, parcare cu 104 locuri pentru clienți. Zona Târgului Auto cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari și spălătorie auto.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.