Mon. Apr 19th, 2021

Ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa

1 min read

În ședința Guvernului din data de 07 aprilie 2021 a fost adoptată Hotărârea pentru completarea art.7 din HG nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.
Având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, este necesară bugetarea schemei pentru anul 2021, astfel încât să se continue susținerea producției de porci și animale de reproducție.
Astfel, prin prezentul act normativ se aprobă valoarea schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2021, respectiv 700 mii lei. Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021.
ℹPotrivit datelor din evidența Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt înscrise 1030 capete de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, deținute de circa 55 de beneficiari.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.