Cinste lor!!
1 min readPOLIȚIȘTII RUTIERI APROAPE DE O FAMILIE DIN OȘEȘTI
Astăzi, 26 martie a.c., doi polițiști rutieri vasluieni au făcut cinste uniformei pe care o îmbracă, ajutând două surori din localitatea Oșești, județul Vaslui. Cei doi polițiști au făcut cunoștință cu fetiţele, care locuiesc cu bunicii în Oșești, județul Vaslui, prin intermediul unui cadru didactic al unității școlare frecventate de sora mai mică.
Având în vedere că în contextul actual al pandemiei, copiii au cea mai mare nevoie de sprijinul comunităţii, polițiștii au facut un gest de omenie și au încercat să le ajute pe cele 2 fetițe. Astfel, Daniela, în vârstă de 6 ani, și Ioana, de 11 ani, au primit în dar, din partea polițiștilor, un laptop, dulciuri și obiecte de îmbrăcăminte.
Emoționați de gestul polițiștilor, bunicii fetelor le-au mulțumit polițiștilor pentru bunăvoința lor și le-au urat mult succes în activitate.
Dorelian David