Proiectul ”Hub Verde”, la final
5 min read”CREAŢIA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE PENTRU MINTE”
Să-ţi educi copiii în acest sens înseamnă să asiguri un viitor frumos pentru generaţiile următoare şi pentru oraşul tău.
În doar şase luni, ARTEST a creat cel mai de preţ avut pentru liceenii vasluieni: O STARE DE SPIRIT care să îi reprezinte întru totul şi pe care toţi o recunosc acum drept HUB VERDE.
În doar şase luni, ei au creat o grădină exact după cum elevii le-au desenat-o, le-au povestit-o, le-au transpus-o în versuri, liceenii aceştia minunaţi implicându-se cu de la sine putere pentru împlinirea visului lor. Au participat cu toţii la competiţii, s-au bucurat de recitaluri, au muncit în grădină, s-au descoperit pe ei înşişi într-o perioadă în care doar orele on-line le-ar fi animat vieţile, ori asta ar fi fost mult prea puţin pentru ce aşteptări au ei la vârtsa trăirilor intense.
Totul a fost posibil cu aportul Federaţiei Fundaţiile Comunitare din România, Fundaţiei Comunitare Iaşi, Fondului pentru un viitor mai bun în comunităţi, prin sprijinul financiar al LIDL România.
Ce reprezintă azi HUB VERDE în cifre:
-1100 metri pătrați de spațiu verde reamenajat pentru elevii Liceului Teoretic Emil Racoviţă (LER) şi echipat cu mobilier și decorațiuni de grădină confecționate din materiale reciclabile
-902 de elevi LER, care au beneficiat de activitătile proiectului
-225 liceeni implicați în acţiuni de educație alternativă, prin artă
- 10 profesori cooptatţi în coordonarea liceenilor
- 21 ateliere de lucru derulate, cu participarea a 5 meşteri artizani
-4 festivităţi de premiere a celor mai inspiraţi elevi LER, 42 liceeni fiind declaraţi câştigători pe diferite domenii de interes
-rezultatul competiţiilor: 36 lucrări de artă plastică, 32 creaţii literare, 30 căsuţe pentru necuvântătoarele din grădina LER, 100 de flori de primăvară îngrijite de către liceeni
-4 activitati culturale finalizate, cu participarea a 5 artişti vasluieni, care şi-au instruit copiii pentru recitaluri
-90 copii-artişti, care au susţinut spectacole filmate şi distribuite în mediul on-line - 3 ONG-uri, o instituţie publică de cultură şi 5 reprezentanţi ai mediului privat vasluian au fost cooptaţi pentru desăvârşirea unui demers apreciat de către comunitatea vasluiană
-45 de articole şi postări ale reprezentanţilor mass-media locală şi regională despre proiectul Hub Verde au generat un impact impresionant, implicarea lor fiind total dezinteresată în a promova acest proiect.
Dificultăţile apărute pe parcurs (stare de pandemie la nivel naţional, acomodarea cu familia LER, schimbarea conducerii liceului) au fost transformate în oportunităţi şi nu s-a renunţat la nici o activitate propusă, ci toate au fost dezvoltate şi multiplicate cu mult peste aşteptări, pentru că încă de la început au fost cooptaţi în echipa de implementare oameni pasionaţi de ceea ce fac şi profesinişti în domeniile lor.
Hub-ul verde s-a bucurat de atenţia unui specialist în peisagistică (ing. Cezar Bahrim), care a venit cu cele mai frumoase idei, dedicându-se total proiectului, în contextul în care el însuşi a fost elevul acestui liceu, iar părinţii – cadre didactice aici. Acelaşi lucru merită specificat şi despre managerul proiectului (Luncanu Catalin), fost liceean LER, care acum a revenit să-şi îmbogăţească unitatea de învăţămant cu daruri speciale – o grădină de vis şi o atmosferă care să dăinuie. Totul a fost perfect îmbrăcat printr-o comunicare conformă şi acţiuni cultural-educaţionale organizate de către 2 membri ai echipei, recunoscuţi la nivel de comunitate pentru profesionalismul lor (Ramona Ailioaiei şi Alina Filip) şi cărora li s-a acordat tot sprijinul din exterior pentru materializarea tuturor propunerilor.
Povestea de la LER a început alături de prof. Hulubei Daniel, director al liceului la debut de proiect, care a văzut totul astfel:
Voluntariatul reprezintă o valoare socială la care Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui a aderat, ideea unui HUB VERDE fiind rezultatul muncii în echipă a elevilor și profesorilor voluntari care, împreună cu Asociația Culturală ArtEst au scris povestea unei școli inovative, cu propriul model educațional, un model în care fiecare licean are șansa să se descopere. Multe dintre evenimentele care animau viaţa oraşului au luat o pauză, din motive evidente. Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Vaslui nu a renunţat, însă, la a concepe și organiza activități interesante pentru elevi, cu scopul de a crea o comunitate de tineri care vor să iasă din cotidian, să aibă experienţe inedite şi să se cunoască pe ei înşişi, dar şi pe alţii, acest HUB VERDE fiind o astfel de oportunitate.
LA FINAL DE PROIECT, actualul director al LER, prof. Scutaru Cezarina Mihaela ne transmite gândul său bun:
”Proiectul HUB VERDE PENTRU LER a însemnat pentru noi, elevii şi profesorii Liceului ”Emil Racoviţă” din Vaslui, voluntari la aceste acţiuni, o minunată oportunitate de a ne (re)descoperi creativitatea şi de a experimenta folosindu-ne imaginaţia. Derularea proiectului nu a însemnat doar un cumul de activităţi şi acţiuni concrete, ci a fost mai degrabă un traseu aplicativ pentru testarea aptitudinilor şi talentului fiecăruia dintre participanţi, plecând de la ideea de grădină. Finanţarea a fost obţinută pentru amenajarea unui spaţiu verde, dar pe măsura trecerii timpului şi cooptării a tot mai multor elevi voluntari, a tot mai multor parteneri la diversele activităţi, s-a ajuns acum, la final, ca HUB VERDE PENTRU LER să însemne, de fapt, O STARE DE SPIRIT, o efuziune de bucurie şi o combinaţie fericită între Frumos, Util, Creativ şi Artistic. Le mulţumim, încă o dată, membrilor Asociației ArtEst (Luncanu Cătălin, Ailioaiei Ramona și Filip Alina) pentru minunata experienţă la care am fost parte prin derularea acestui proiect şi ne exprimăm speranţa continuării colaborării cu ei şi în alte parteneriate la fel de speciale precum a fost acesta”.
Reprezentanţii ARTEST- membri ai echipei de proiect (Cătălin Luncanu, Ramona Ailioaiei şi Alina Filip ), şi-au definit creaţia în cele mai simple şi sincere cuvinte:
”Proiectul HUB VERDE PENTRU LER a venit pentru comunitatea noastră ca şi o lecţie, ajungând la finalul său o stare de spirit pentru vasluieni. Depunând eforturi pentru a-l implementa într-o perioadă în care cei mai mulţi au ales să renunţe la orice fel de manifestare, noi, echipa de proiect, cât şi beneficiarii am învăţat, căutând soluţii, că schimbarea într-o societate, oricât de mică sau mare ar fi ea, pornește de la lucrurile mărunte și din energia fiecăruia care alege să se implice, să facă întreg angrenajul să se miște. Când toți din comunitate se unesc ca să sprijine o cauză comună, schimbarea pe care și-o propun ajunge să producă de multe ori efecte mult mai mari, mult mai ample decât își imaginează. Soluţiile pentru problemele noastre sunt la noi, iar prin unitate orice imposibil devine posibil. VOUĂ, tuturor celor care v-aţi împreunat mâinile pentru noi, vi se datorează reuşita acestui proiect. Noi am fost POVESTITORII”.
Dorelian David