A inceput Postul pastelui
3 min readPostul Mare sau Păresimile (în latină quadragesima) este în creștinism perioada de asceză și pocăință premergătoare Paștilor. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În perioada Postului Mare creștinii manifestă o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animală și se înaltă sufletește prin rugăciunea însoțită mereu de faptele cele bune. Postul Mare începe în calendarul bizantin cu lunea de după Duminica izgonirii lui Adam din rai, iar în cel latin cu Miercurea Cenușii. Ce este interzis total în Postul Paştelui
Postul Mare al Paştelui se referă la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a începe propăvăduirea Evangheliei.
Astfel, în această perioadă sunt interzise nunțile și botezurile pe toată perioada Postului Paștelui. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată.
În Postul Paștelui nu se cântă și nu se dansează, deci nu se fac petreceri
Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Astfel în această perioadă pentrecerile sunt considerate nepotrivite. Postul Mare este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare.
În Postul Paştelui credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. Credincioşii, totodată, adoptă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească.
De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise. Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui. Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni. În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine şi se bea apă şi în Vinerea Mare se ţine post negru. În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalică.
Mai mult, aceștia trebuie să se înalte sufleteste prin rugăciune alaturi de fapte bune.
Vinerea Mare este și zi liberă pentru români. Astfel, românii vor avea, cu ocazia Paștelui, o minivacanță de patru zile: vineri- 30 aprilie (Vinerea Mare), sâmbătă-1 mai, duminică- 2 mai și luni- 3 mai (a doua zi de Paște). Floriile ortodoxe vor fi în 25 aprilie, iar Rusaliile ortodoxe se vor sărbători în 20 iunie.
Dorelian David