Thu. Apr 15th, 2021

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2, ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL VASLUI

2 min read

Peste 460 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 48 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.
În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale și al Direcției de Sănătate Publică Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Au fost derulat 23 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 82 de obiective/locații de interes, 152 de mijloace de transport persoane și au fost legitimate peste 880 de persoane.
Echipele de control au depistat 110 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 14.500 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 21 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, acestea fiind sancționate contravențional, cu amenzi în cuantum de peste 5.250 lei.
Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.
Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.