Thu. Apr 15th, 2021

Zicere de la PS Ignatie, la Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici:

4 min read

„Ori de câte ori facem o faptă bună, sufletul nostru se transformă în

lumină”

În ajunul Sărbătorii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia „Sfântul Dumitru” din Bârlad, cu prilejul celui de-al doilea hram al sfântului locaș.
Slujba a fost oficiată în curtea bisericii, într-un spațiu amenajat în acest sens. În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a caracterizat atitudinea celor 40 de martiri din Sevastia în fața persecuției:

„A fi mucenic al lui Hristos presupunea să nu pui nimic mai presus de El: nici viața, nici pregătirea profesională, nici condiția socială, nici inteligența, absolut nimic.

Mucenicii sunt cei care L-au avut pe Hristos în centrul vieții lor. Întreaga lor existență gravita în jurul adevărurilor de credință. Hristos nu era o realitate exterioară, ci Cel care ocupa locul cel mai însemnat în inimile lor.

Sfinții 40 de Mucenici se bucură de o cinstire deosebită în poporul nostru. Ei ne învață că ori de câte ori Îi dăruim ceva lui Dumnezeu – ne jertfim și sacrificăm din timpul nostru, din experiența noastră, din modul nostru de a ne comporta de ceilalți – El va așeza o aureolă, un nimb de lumină, așa cum a așezat deasupra capului fiecărui mucenic.

Sinaxarul zilei ne spune că cei 40 de Mucenici au fost băgați într-un lac înghețat, chinuiți, iar în următoarea zi le-au fost zdrobite fluierele picioarelor și au fost rearuncați în lacul respectiv.

Episcopul locului a avut o viziune în care a primit îndemn să ridice osemintele Sfinților Mucenici și să le pună deoparte, spre cinstire, deoarece păgânii aveau de gând să le sfărâme. Episcopul a mers împreună cu creștinii din Sevastia și au văzut că toate oasele martirilor erau pline de lumină. Au fost foarte ușor de identificat.

La fel face Dumnezeu cu fiecare dintre noi, atunci când Îi dăruim ceva, când ne jertfim. El așază o lumină în sufletul nostru.

Faptele bune au valoare veșnică atunci când le săvârșim cu gândul că le facem pentru Dumnezeu”.

Preasfinția Sa a amintit de faptul că orice jertfă din partea oamenilor și orice faptă bună săvârșită pentru Hristos devine lumină a sufletului:

„Pasajul evanghelic din Duminica Înfricoșatei Judecăți subliniază, cu foarte multă pregnanță, acest adevăr: îl ajutăm pe cel sărman, pe cel flămând, pe cel însetat, pe cel gol, pe cel din închisoare, cu gândul că în el locuiește Hristos.

În fiecare amărât al lumii, în cel mai mare păcătos, în cel mai mare depravat, este chipul lui Hristos. Chiar dacă nu are aceeași strălucire.

Ne aplecăm asupra sufletului său cu credința că Hristos este în inima lui. Vom fi judecați în funcție de câtă iubire am dăruit celor care sunt năpăstuiți, suferinzi, singuri, în lumea aceasta.

În funcție de dragostea oferită celor care au atâta nevoie de ea, Hristos ne va spune: «veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția Cerurilor, cea pregătită vouă», sau vor auzi cuvântul aspru: «duceți-vă de la Mine…».

Nu Îl putem recunoaște pe Hristos în aproapele nostru dacă nu Îl recunoaștem în Liturghie, în Împărtășanie. Este condiția sine-qua-non pentru orice creștin, ca să poată să Îl recunoască pe Hristos în semenul său.

Cunoașterea lui Hristos din Euharistie ne dă puterea să Îl recunoaștem în cel sărman.

Ori de câte ori facem o faptă bună sufletul nostru se transformă în lumină, așa cum Mucenicii s-au învrednicit de lumină.

A face o faptă bună nu înseamnă a ajuta pe cineva că ne prisosesc anumite lucruri. A face o faptă bună înseamnă să rupem ceva din noi, din ceea ce credem că avem cea mai mare nevoie, și să oferim celor din jur.

Când cineva are nevoie de noi, să îi fim aproape. Dovedim dragoste când rupem din timpul nostru și îl dăruim celor îndurerați și care au nevoie de mângâierea noastră.

În popor se pregătesc «sfinții», «mucenicii», acei colăcei împletiți. Viața unui mucenic este o împletire între dragostea pe care o are pentru Hristos și harul pe care Îl dăruiește mucenicului, ca acesta să Îi dăruiască lui Hristos, integral – nu cu jumătăți de măsură – viața sa.

Noi nu am ajuns la această măsură. Venim la biserică doar când avem vreme, nu când nu avem. Dăruim celor sărmani când ne prisosește, nu când avem puțin. Iubim pe cei care ne iubesc, nu pe cei care nu ne iubesc. Proba dragostei este să îl iubim și pe cel care ne disprețuiește și ne calomniază. Aceasta este jertfa.

Sfinții 40 de Mucenici să ne inspire pe fiecare dintre noi, să dăruim «puțin» din viața noastră lui Hristos. Acest «puțin» va înmulți lumina din sufletul și viața noastră”.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.