Sat. Mar 6th, 2021

Lucrătorii din privat nu vor fi remunerati niciodata ca bugetarii

1 min read

Salariile mici din mediul privat au drept principală cauză lipsa de organizare a salariaților. Cu mici excepții, unde s-au înființat sindicate, în marea majoritate a firmelor sindicatele sunt inexistente. Astfel, muncitorii nu au putere de negociere, iar salariile sunt cu mult mai mici decât în sectorul bugetar. Cum nici patronatul nu se arată dispus să majoreze lefurile, singura alternativă a oamenilor este plecarea în străinătate.
Sindicatele din județul Vaslui îndeamnă patronatul local să majoreze salariile angajaților, pentru a fideliza forța de muncă. În caz contrar, emigrația forței de muncă va continua și cei care vor avea cel mai mult de pierdut vor fi antreprenorii.
Guvernul a indexat salariul minim pe economie cu un procent de 3,1%. Mai exact, lucrătorii cu salariul minim vor avea în plus 70 de lei brut. În timpul negocierilor, patronatele au cerut înghețarea salariului minim, în timp ce sindicatele au solicitat o creștere până la 2.400 lei, de la 2.230 de lei. Pentru personalul cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul de pregătire, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se menține la suma de 2.350 lei lunar, care nu include sporuri şi alte adaosuri. Nici în sistemul bugetar sindicatele nu mai au puterea pe care o dețineau în urmă cu mai mulți ani.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.