Sat. Mar 6th, 2021

Ministerul Agriculturii nu mai finanțează Programul ”Tomata”

2 min read

Conducerea Ministerului Agriculturii a anunțat că Programul ”Tomata” nu va mai continua în acest an. Justificarea acestei măsuri este că bugetul de stat nu mai poate susține ajutorul de minimis acordat pentru cultura de tomate în spații protejate. Ministerul Agriculturii va continua să îi sprijine pe legumicultori printr-un alt program dedicat lor „Legume în spații protejate”.
Pentru anul trecut, legumicultorii vasluieni înscriși în programul ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” și-au primit banii pentru roșiile comercializate. Până la termenul final stabilit în program, din cei 94 de legumicultori locali care s-au înregistrat pentru ajutorul de minimis, 91 au depus la Direcția pentru Agricultură a Județului Vaslui documentele justificative privind comercializarea tomatelor. Conform cerințelor din program, pentru a primi sprijinul finciar de la stat, fiecare fermier a scos la comercializare 3.000 de kilograme de roșii.
Fermierii și-au comercializat marfa până la finalul lunii iunie 2020, iar în perioada 1-15 iulie au depus documentele justificative prin care să facă dovada comercializării producției. Sumele achitate pentru cei 91 de producători agricoli au fost de 981.394 lei.
”Programul a fost destinat producătorilor agricoli care desfășoară activităţi în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate. Valoarea sprijinului financiar acordat prin acest ajutor de minimis a fost de maximum 14.248,8 lei/beneficiar/an și a reprezentat contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/beneficiar/an”, ne-a transmis Gigel Crudu, director executiv in cadrul Directiei pentru Agricultura a Judetului Vaslui.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.