Thu. Jan 21st, 2021

Fermierii au motive de bucurie:

2 min read

Stratul de zăpadă va proteja culturile agricole de îngheț!

Perspectivele pentru anul agricol 2020-2021 sunt din cele mai optimiste. În urma precipitațiilor din ultimele săptămâni, rezerva de apă din sol de la nivelul județului Vaslui este satisfăcătoare, până la o adâncime de 100 centimetri. Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, a precizat că starea de vegetație a culturilor de toamnă este bună. Culturile de grâu, orz și orzoică au răsărit bine și au o densitate optimă. Singura problemă este la cultura de rapiță care are o densitate mai mică, din cauză ca a fost semănată în perioada august-septembrie 2020 când era o secetă persistentă.
Pe câmpurile din județ exista un strat de zăpadă cu o grosime între 3 și 5 centimetri. În condițiile în care prognozele meteo anunță pentru următoarele zile scăderea temperaturilor în zona noastră până la mimus 12 grade, acest strat va proteja culturile de îngheț. Vestea bună este că tot pentru perioada imediat următoare mai sunt anunțate și alte ninsori. Pentru culturile de primăvară se anunță o perioadă optimă pentru semănat și se speră că în următoarele luni vor fi precipitații și nu ne vom mai confrunta cu seceta din anul trecut.
În data de 21 octombrie 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui a autorizat la plată 1.651 de fermieri. Despăgubirile au fost acordate pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din toamna anului 2019. Suprafața totală autorizată la plată s-a ridicat la o suprafață totală de 57.363 hectare. Pentru această suprafață fermierii au primit banii în conturile depuse la APIA Vaslui.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.