Au ratat autostrada Târgu Mureș-Iași insa vasluienii pot visa la autostrada București-Chișinău
2 min readAutostrada Târgu Mureș – Iași rămâne la stadiul de dorință pentru vasluieni. Deși au solicitat cu insistență demararea proiectului, patronatele locale s-au resemnat și nu au convingerea că, în următorii ani, va demara construcția autostrăzii. Până la momentul respectiv, vasluienii pot în continuare să viseze, cum ar fi la o autostradă pe direcția București – Chișinău, care să treacă prin județul nostru.
Conectarea județului Vaslui la o autostradă care să facă legătura cu vestul României este departe de a fi realizată. Chiar dacă patronatele și autoritățile locale de la nivelul județului au sprijinit o astfel de investiție, implementarea proiectului nu se va face nici în anii următori.
Pentru Regiunea Moldovei, construcția autostrăzii este esențială pentru asigurarea dezvoltării economice. În prezent, agenții economici care exportă marfă în țările Uniunii Europene fac între 10 și 12 ore până la granița de vest a României. Dacă am avea această autostradă, marfa din Moldova ar ajunge în Ungaria în maxim patru ore și, astfel, s-ar reduce mult costurile de transport.
În cursul lunii mai 2018 Guvernul a anunțat că va adopta un pachet de investiții strategice realizate prin parteneriat public-privat, urmând să fie realizate, în acest fel, trei autostrăzi printre care și autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași –Ungheni.
Camera Deputaților a adoptat în data de 7 noiembrie 2018, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iași-Târgu Mureș – intitulată Autostrada Unirii.
Dorelian David