Ministerul Dezvoltării a virat județului suma de 12,69 milioane lei pentru investiții prin PNDL
1 min readÎn luna decembrie a anului recent incheiat Ministerul Dezvoltării a virat județului Vaslui suma de 12,69 milioane de lei. Suma este necesara în vederea decontării facturilor pentru 27 obiective de investiții realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Potrivit datelor transmise de biroul de presă al Consiliului Județean Vaslui au fost achitate facturi pentru lucrări executate la modernizări de drumuri comunale și județene, alimentări cu apă, construire grădinițe, școli și poduri.
Cea mai importantă sumă achitată a fost alocată pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ241 C, limită județ Bacău-Doagele-Dragomirești (DN 2F), unde Ministerul Dezvoltării a virat peste 2,4 milioane lei.
Dorelian David