Thu. Jan 28th, 2021

ARTICOLE PIROTEHNICE DEPISTATE ȘI RIDICATE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI

5 min read

În cadrul activităților operative desfășurate în cursul zilelor trecute, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au continuat activitățile din cadrul acţiunii naţionale “FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice derulate de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă.
Astfel, în data de 29 decembrie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși din cadrul Poliției Municipiului Huși au efectuat 2 percheziții domiciliare în localitatea Bogdana Voloseni, comuna Stănilești, județul Vaslui, la locuințele a 2 bărbați (în vârstă de 21 și 32 de ani) bănuiți că derulează, fără drept, operațiuni cu articole pirotehnice.
În urma activităților au fost identificate peste 10 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F2 și F3, cu o valoare de aproximativ 1.000 lei.
Articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate de către poliţiştii hușeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” prevăzută de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.
În cursul zilei de ieri, 30 decembrie a.c., în intervalul orar 09.30 -11.30, la nivelul Poliţiei Municipiului Bârlad a fost organizată şi efectuată o acţiune poliţienească cu efective mărite, în zona Pieţei Sf. Ilie din municipiul Bârlad, județul Vaslui.
La acţiune au participat efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui şi ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, respectiv 19 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, 5 poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui, 2 poliţişti specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Vaslui, 5 poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui şi 10 jandarmi.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificate 27 de societăţi comerciale şi au fost legitimate 63 de persoane. Au fost constatate în total, 39 de contravenţii, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.500 lei.
De asemenea, au fost constatate, în flagrant, 3 infracţiuni prevăzute în Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, fiind depistate 3 persoane care ofereau spre vânzare articole pirotehnice, ocazie cu care a fost ridicată, în vederea confiscării, cantitatea totală de 35 de kilograme materiale pirotehnice, din categoriile F1 – F4, cu o valoare de aproximativ 5.000 lei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept” şi “comercializarea către publicul larg a materialelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, prevăzute de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Poliţiştii vasluieni reamintesc că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea, către publicul larg, a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a articolelor pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică astfel :
a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;
Poliţiştii vasluieni reamintesc că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea, către publicul larg, a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a articolelor pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articole pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a personelor, bunurilor, materialelor, animalelor şi a mediului.
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu 4 niveluri ;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze ;
d) la o distanţă mai mica decât cea prevăzută de reglamentările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie ;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre ;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţiile deschise cu aglomerări de persoane ;
g) la o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.
Totodată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul Primăriei, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean şi avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

În perioada sărbătorilor de iarnă, le recomandăm părinţilor să supravegheze copiii
cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în privința respectării condiţiilor esenţiale de securitate.
Gazele obţinute în urma arderii acestora pot dăuna mediului încojurător. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi cu atenție instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.
De asemenea, vă sfătuim să folosiţi cu atenţie sporită articolele pirotehnice, pentru a evita producerea incendiilor nedorite sau a vătămărilor corporale.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.