Thu. Oct 21st, 2021

Locuitorii Zonei Metropolitane vor beneficia de transport public ecologic

2 min read

Transportul public din municipiul Vaslui va deservi în anii următori și Zona metropolitană. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că municipiul reședință de județ va deveni un pol de dezvoltare, iar trasportul local se va extinde conform noilor realități socio-economice.
Vasluiul, ca și reședință de județ va deveni potrivit politicii de dezvoltare un pol de dezvoltare pentru comunitățile din jur. În ceea ce privește transportul, se vor introduce restricții cu privire la reducerea dioxidului de carbon, în contextul tratatului de la Paris și care va interzice transportul de călători cu combustibil convențional. De aceea s-a gândit ca transportul să fie hibrid într-o primă fază, după care se va trece la trasportul electric.
Potrivit legii, municipiile reședință de județ pot constitui zone metropolitane prin asociere cu localitățile urbane și rurale aflate în zona imediată. Inițiativa locală constă în asocierea municipiului Vaslui cu cele 11 comune din jurul orașului (Bălteni, Delești, Laza, Lipovăț, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Pușcași, Ștefan cel Mare, Tanacu, Văleni și Zăpodeni) pentru a forma o zonă metropolitană funcțională. Pe perioada exercițiului bugetar al Uniunii Europene 2014 -2020, se aduc în prim plan o serie de instrumente financiare noi, adresate exclusiv dezvoltării urbane integrate.
Zona Metropolitană Vaslui are în prezent un sediu pe strada Ana Ipătescu din municipiul Vaslui, cotizațiile au fost achitate de către membri și a fost angajată o persoană care se ocupă de organizarea și derularea activităților.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.