Thu. Jan 21st, 2021

2021 va fi anul proiectelor europene

2 min read

Alocări masive de fonduri către zonele defavorizate

Perioada 2021-2022 se anunță a fi foarte profitabilă în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. Pe lîngă absorbția de resurse financiare importante la bugetele locale, vor fi încă două avantaje majore pentru autoritățile locale. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că din anul viitor, agențiile regionale de dezvoltare vor deveni autorități de monitorizare, ceea ce va face ca regiunile țării să nu mai depindă de București, în ceea ce privește implementarea proiectelor europene. Un alt avantaj constă în valoarea alocărilor financiare europene nerambursabile.
Zonele defavorizate, printre care și Moldova, vor primi alocări financiare destul de mari și acest lucru va fi un avantaj pentru autoritățile locale să atragă fonduri. La toate proiectele trebuie asigurată cofinanțarea, fie din sursă proprie, fie din împrumuturi care tot Guvernul le va acorda. Va trebui să facem un efort împreună în această direcție.
Anul viitor municipiul Vaslui va beneficia de un volum de investiții foarte mare. Este vorba despre cele șapte proiecte din cadrul POR 2014-2020 – Axa Prioritară 4, care totalizează suma de 27 milioane de euro. Pentru toate aceste investiții, cota de cofinanțare a Primăriei Vaslui se ridică la 10 milioane de lei.
Unul dintre proiecte vizează construcția unei creșe pe terenul care a aparținut fostei unități militare din centrul municipiului Vaslui. Totodată, o grădinița va fi ridicată pe un teren din fața Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Printr-un alt proiect european municipalitatea vizează reabilitarea și modernizarea Liceului ”Ion Mincu”.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.