Handbal, Liga Zimbrilor
1 min readAu jucat doar prima repriza
Dobrogea Sud – CSM Vaslui 30-25 (14-14)
La Sfantu Gheorghe sunt in plina desfasurare meciurile din cadrul ultimelor doua runde din Liga Zimbrilor la handbal masculin. CSM Vaslui a intalnit in etapa cu numarul 14 Dobrogea Sud Constanta. Echipa de la malul Marii, creditata cu prima sansa, s-a impus finalmente cu scorul de 30-25 (14-14). Vasluienii, pregatiti de Alin Bondar, au avut avantaj de trei goluri in prima repriza, in cateva randuri, dar numai atat. Debutul reprizei secunde a fost dezastruos, cu patru goluri primite consecutiv si de aici soarta jocului a fost pecetluita. Vasluienii s-au apropiat in doua randuri la un gol, insa au sfarsit prin a ceda la cinci goluri. Reusitele trupei lui Bondar au apartinut lui Acatrinei, cu 10 goluri, Amihaesi 4, Petrea 3, Carali, Dragon si Vancea, cu cate 2, Cumpanici si Popa, cu cate unul. Dupa aceasta etapa vasluienii ocupa locul 11, cu 16 puncte. Ei urmau sa intalneasca in cursul zilei de maine Dunarea Calarasi, insa cum adversara nu e prezenta la Sfantu Gheorghe, vor castiga partida la ”masa verde”, cu scorul de 10-0.
Dorelian David