Tue. Jan 26th, 2021

Caravana „Dar de Crăciun” a ajuns la final

6 min read

3758 de copii au primit daruri din partea Episcopiei Hușilor

Caravana „Dar de Crăciun”, a Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a ajuns marți, 22 decembrie 2020, la finalul periplului său pe la copiii din satele Episcopiei Hușilor. Începută în data de 7 decembrie, ea a ajuns la un număr total de 3758 de copii proveniți din familii defavorizate.
„Dacă la debutul acestui proiect eram pregătiți pentru aproximativ 2000 de copii, iată că, până la final, numărul total al beneficiarilor a fost de 3758.
De asemenea, am prelungit cu câteva zile această caravană pentru a ajunge personal la cât mai mulți copii, cazurile întâlnite în drumul nostru fiind, de multe ori, mai complexe decât evidențiase ancheta socială inițială, necesitând astfel un ajutor de urgență”, a menționat părintele consilier Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”.
Caravana a debutat pe 7 decembrie 2020 și zilnic a străbătut satele județului Vaslui, ajungând la mulți dintre cei cărora nimeni nu le mai trece pragul: „Am parcurs în aceste zile un total de 3002 kilometri. Am mers alături de Părintele Episcop Ignatie, de asistentele sociale ale Asociației, de Moș Crăciun și de grupuri de colindători.
Nu poate fi descrisă în cuvinte bucuria celor vizitați. Am întâlnit familii cu un trai care pentru alți oameni este de neconceput. Nu aveau curent electric, nici apă curentă. Despre conexiunea la internet, tabletă sau telefon, care în perioada aceasta sunt atât de necesare pentru viitorul copiilor, nici nu mai vorbim”, a mai afirmat părintele consilier Vladimir Beregoi.
Toată campania s-a derulat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Darurile oferite au conținut îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă, produse de igienă personală, pachete alimentare și jucării.
Pe lângă acestea, copiii de vârstă școlară, care nu aveau până la acest moment nicio modalitate de a se conecta pentru orele de școală online, au primit și tablete.
În cadrul acestor vizite au fost identificate, și alte probleme urgente cu care se confruntă familiile celor mici, astfel că Părintele Episcop Ignatie a oferit, pentru cazurile cele mai delicate, și câte un ajutor în bani. Având în vedere condițiile în care aceștia sunt nevoiți să își ducă traiul, li se asigură, din partea Episcopiei Hușilor, lemnele de foc pentru iarnă. Mai multor familii li s-au oferit inclusiv sobe.
Activitatea socială trebuie să aibă o continuitate. Nu îi ajutăm doar de Crăciun și de Paști. Aceste campanii sunt și o formă de a identifica situațiile delicate în care se află astfel de copii, ca pe parcursul anului să le putem acorda burse și să îi ajutăm cu alimente și îmbrăcăminte”, menționa, în debutul caravanei, Părintele Episcop Ignatie al Hușilor.
O parte dintre copiii vizitați trimiseseră câte o scrisoare lui Moș Crăciun. Scrisorile au ajuns la Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, care, cu sprijinul prietenilor faptelor bune – oameni de bine din Timișoara și din diaspora românească din Dublin au pregătit cele necesare copilașilor.
„Este al treilea an consecutiv în care mai mulți creștini din Timișoara și din Dublin au venit în sprijinul copiilor proveniți din familii defavorizate, din Episcopia Hușilor.
Au devenit «prieteni» ai județului Vaslui și, de fiecare dată, sunt primii care răspund rugăminților noastre de a aduce un strop de speranță și de ajutor în familiile încercate ale acestor copii.
Cu ceva vreme în urmă, mai mulți copii incluși în program au alcătuit scrisori cu ceea ce își doresc de la Moș Crăciun, iar pe parcursul caravanei au primit, fiecare, cadoul personalizat.
În spatele acestui demers a fost o muncă imensă, răsplătită numai de bucuria manifestată de cei mici și de conștiința că împlinim voia lui Dumnezeu”, a concluzionat părintele consilier Vladimir Beregoi.
Nu au fost ocoliți nici copiii din centrele de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, care au primit darurile mult așteptate.
Așezămintele sociale înființate în cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși dispun de câte două module de asistenţă socială, cu câte 50 de beneficiari: câte un Centru de zi, pentru 25 de copii, şi câte un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice.
„Bucuria e acasă” – alte 3 case noi
Un popas deosebit în cadrul acestei Caravane a fost inaugurarea altor trei case noi în cadrul în Programul eparhial „Bucuria e acasă”. Miercuri, 9 decembrie 2020, trei familii nevoiașe au primit cheile caselor ridicate pentru ele din partea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor.
Programul este dedicat familiilor cu mulţi copii sau care se află în situaţii delicate din punct de vedere material şi constă în construirea unor case, dotate cu toate cele necesare (utilităţi, mobilier, aparate de uz casnic, veselă şi haine), care sunt oferite, la cheie, acestor familii.
„Distanța nu te oprește să faci bine”. Donații pentru Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” din Bârlad.
Caravana „Dar de Crăciun” a Episcopiei Hușilor a poposit și la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad. Părintele Episcop Ignatie, însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a continuat seria donațiilor către spital, prilejuite de contextul pandemiei de coronavirus.
Mai multe saloane au fost dotate cu noptiere, oferite de preoții din oraș, iar din partea Episcopiei Hușilor au fost donate mai multe pulsoximetre, tensiometre digitale, termometre digitale non-contact, saltele antiescare și lenjerii de pat.
Caravana „Dar de Crăciun” a putut să-și împlinească menirea și datorită următorilor sponsori:
Sponsori: FARTUD S.R.L.; FIROS S.A.; S.C. ROMTOP INDUSTRIES SA Bilbor, jud. Harghita; „LUCRĂRI DRUMURI ȘI PODURI” – Vaslui; EPS România SRL; LTA MONDIAL SRL; ECASIM PROD SRL; VELABRUM SRL; Viacons Rutier Huși; Societatea agricolă „ARIESUL” – Lunca Mureș, jud. Alba; SPORT VISION TRADING SRL; SC Trandafirul SRL Bârlad.
Donatori: Episcopia Hușilor, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși; Episcopia Ortodoxă Română a Italiei; Protopopiatul Bârlad; Protopopiatul Vaslui; Protopopiatul Huși; Asociația „Salvează o inimă”; Pr. Cornel Grecu, Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Veronica” Coventry; Iuliana Moldovan – Marea Britanie; Pr. Gabriel Popescu, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Alexie – omul lui Dumnezeu”, Italia; Pr. Călin Florea, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” – Dublin, Irlanda; George Andrei – Northampton; Pr. Ioan Moga, Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Antonie” Viena; Pr. Ciprian Nedelcu, Parohia Ortodoxă Română din Leeds; Parohia „Înălțarea Domnului” Huși; dl. Dumitru Buzatu, Președintele Consiliului Județean Vaslui; dl. comisar șef Grigore Stolojescu – Director Institutul de Studii pentru Ordinea publică, Ministerul Afacerilor Interne; Pr. Mihail Novacovschi, Parohia Ortodoxă Română Birmingham; Asociația „SERAFIM BUCURIA COPIILOR” Timișoara; Cabinet Avocat Paula Gașpar Timișoara; Dr. Cristina Tiron, Bârlad; Flavia Vieru Dragomir, Pr. George Cimpoca, Parohia Ortodoxă din Coslada, Spania; Pr. Dan Ghindea, Parohia Ortodoxă din Nottingham; Pr. Gabriel Bogdan, Parohia „Sfântul Gheorghe” Turnhout, Belgia; precum și datorită numeroaselor persoane fizice din Bilbor, Huși, Vaslui, Bârlad, Bacău, București, Timișoara, Turda, Câmpia Turzii, Cluj Napoca, Aiud, Războieni, Alba Iulia, Tg Mureș Orăștie, precum și din diaspora românească din Occident.
Tuturor le multumim!!

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.