Fri. Oct 15th, 2021

Angajări pe perioadă nedeterminată la Spitalul barladean

2 min read

După ce o lunga perioadă nu s-au mai făcut angajări la spitalul bârlădean si în care lipsa de personal s-a simțit pe deplin, instituția a anunțat că are disponibile 17 posturi contractuale. Majoritatea sunt în domeniul administrativ.
Posturile vor fi ocupate prin concurs, candidații trebuind să depună dosarele la secretariatul unității până luni, 28 decembrie, la orele 14.00. Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” caută să angajeze un asistent principal de igienă, un asistent generalist pentru Laboratorul de Explorări funcționale, infirmieră la Medicina internă, o infirmieră la Compartimentul Dermato-Venerologie și o infirmieră la Compartimentul de Primire a Urgențelor.
Mai sunt vacante următoarele posturi administrative: un auditor la Compartimentul Audit Intern, un șef serviciu la Serviciul Managementul Calității, un referent de specialitate la același serviciu, un economist la Serviciul Financiar-Contabil, un referent la Compartimentul Securitatea Muncii, Paza si Stingerea Incendiilor, Protecție Civila și Situații de Urgență, un referent la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (RUNOS), doi electricieni și un instalator sanitar la Serviciul Tehnic, un șofer autosanitară II pentru Serviciul Aprovizionare, Transport, Achiziții Publice și câte un muncitor necalificat la Serviciul Aprovizionare Transport si Achiziții Publice precum și la Blocul Alimentar.
Va fi o proba scrisă, care va avea loc pe 6 ianuarie 2021. Proba practică (acolo unde se cere), se va desfășura pe 11 ianuarie, orele 12.00, iar interviul, pe 14 ianuarie, orele 7. 30. Informații referitoare la organizarea și desfășurarea concursului, bibliografiile, tematicile și calendarul desfășurării concursului sunt afișate la sediul unității, dar și pe site-ul instituției, http://www.xn--spital-brlad-wbb.ro/

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.