Mon. Jan 25th, 2021

Cei doi viceprimari PNL și USR ai Vasluiului, din nou aut

3 min read

Instanța i-a suspendat din funcție

Cei doi viceprimari ai municipiului Vaslui, reprezentamți ai PNL și USR, au fost suspendați din funcție, miercuri, de Tribunalul Vaslui, în urma unei plângeri formulată în instanță de către PSD pe motiv că secunzii primarului PSD Vasile Pavăl ar fi fost aleși ilegal de către majoritatea Consiliului Local. După ce toți juriștii primăriei au intrat în izolare din cauza covid-19, CL Vaslui a fost reprezentat în instanță de președintele PNL Huși, Radu Bobârnat, ales drept avocat de către consilierii liberali și USR într-o ședință ”de îndată” a Consiliului Local Vaslui.
Premieră în administrația vasluiană, după ce ambii viceprimari ai municipiului reședință au fost suspendați de instanță. În fapt, este a doua oară, în mai puțin de o lună, când Lucian Braniște (PNL) și Cătălin Mândru (USR) își pierd posturile de la Primăria Vaslui. Aleși inițial, pe 12 noiembrie, din rândurile celor 23 de consilieri locali vasluieni, Braniște și Mândru au fost destituți ulterior de către Instituția Prefectului care a constatat că alegerea componenței Comisiei Juridice a forului legislativ local s-a făcut cu încălcarea Codului Administrativ, comisie care și-a dat ulterior avizul și pentru acel proiect de hotărâre de alegere a celor doi viceprimari. Întruniți din nou într-o ședință extraordinară la sfârșitul lui noiembrie, cei 12 consilieri PNL și USR din CL Vaslui i-au ales din nou pe Mândru și Braniște în funcțiile de viceprimari. Consilierii PSD s-au opus din nou și au considerat alegerea celor doi ilegală, în condițiile în care cinci aleși social-democrați din CL Vaslui se aflau în izolare la domiciliu după ce au fost diagnosticați cu noul coronavirus. Astfel, aceștia nu au putut vota întrucât acest lucru se putea face doar prin prezența fizică în sala primăriei unde s-a desfășurat ședința, votul fiind unul secret. În consecință, Filiala Județeană a PSD a contestat în instanță hotărârea întrucât Prefectura Vaslui își dăduse avizul de legalitate de această dată pe hotărârea privind alegerea celor doi viceprimari. În instanță, social-democrații vasluieni au cerut atât suspendarea cât și anularea hotărârii în cauză.

”Admite cererea formulată de reclamantul Partidul Social Democrat – Filiala Judeţeană Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Vaslui. Dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local al municipiului Vaslui nr. 114/24.11.2020, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 2317/89/2020. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea dată miercuri de Tribunalul Vaslui.
CL Vaslui a fost reprezentat în instanță de președintele PNL Huși, avocatul Radu Bobârnat, de altfel candidat la alegerile parlamentare din partea liberalilor pe lista pentru Camera Deputaților a județului Vaslui. Și asta după ce avocatul hușean a fost angajat să reprezinte legislativul vasluian de către aceeași majoritate de 12 consilieri PNL și USR, în urma votului acestora într-o ședință ”de îndată”, din data de 4 decembrie. CL Vaslui a ales această variantă în urma îmbolnăvirii în masă a juriștilor Primăriei Vaslui, cei care reprezintă și Consiliul Local în instanță.
Avocatul care a reprezentat PSD în instanță susține că cei doi viceprimari trebuie să-și suspende imediat activitatea, chiar dacă în hotărârea Tribunalul Vaslui se precizează că aceasta poate fi atacată cu recurs. Și asta în condițiile în care în Legea Contenciosului Administrativ, la articolul 14, aliniatul 4, se stipulează că ”hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare”. Așadar, până la judecarea recursului, dacă acesta va exista, și o eventuală sentință favorabilă, Lucian Braniște și Cătălin Mîndru vor trebui să părăsească posturile de viceprimar al municipiului Vaslui. Totodată, se va judeca în continuare în același dosar de la Tribunalul Vaslui și cererea de anulare a hotărârii prin care cei doi viceprimari au fost aleși în funcție.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.