Bucurie de Craciun pentru 3000 de copii
4 min read

Episcopia Hușilor a ajuns, prin Caravana „Dar de Crăciun”,
în casele celor mici
Bucuria Nașterii Domnului, materializată în daruri și ajutoare pentru cei mici, ajunge și anul acesta în casele a peste 3000 de copii din Episcopia Hușilor (județul Vaslui), prin oamenii cu inima bună.
Luni, 7 decembrie, când Biserica a sărbătorit-o pe Sfânta Muceniță Filofteia, ocrotitoare a copiilor, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a demarat proiectul «Caravana „Dar de Crăciun”».
A fost prima zi din cele două săptămâni (între 7 decembrie și 18 decembrie) în care „ajutoarele” lui Moș Crăciun trec direct pe la casele copiilor, dăruindu-le îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă și sanitare, dulciuri și multe zâmbete.
Părintele Episcop Ignatie, însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, de asistentele sociale ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și de un grup de colindători de la Centrul Eparhial Huși, au mers în casele a aproximativ 150 de copilași, din satele Duda, Novaci, Pâhnești, Arsura, Ghermănești, Râșești și Fălciu. Au fost vizitați și copii din cele două centre de zi ale Așezămintelor „Filantropiei Ortodoxe” Huși, de la Ghermănești și Fălciu.
Episcopia Hușilor, prin Sectorul social-filantropic, alături de oameni de suflet, doreste să le calce pragul copilașilor privați de confortul material cu care suntem obișnuiți. Încercăm să le deschidem sufletul prin ceea ce le dăruim.
început astăzi (n.r. ieri) campania și aș vrea să vă împărtășesc o experiență ce m-a marcat în mod deosebit: am ajuns în casa a doi copilași ce locuiau singuri, fără părinți și fără bunici. Băiețelul are 9-10 ani, și fata are 14-15 ani. Locuiesc singuri într-o casă fără lemne și fără condiții. M-am bucurat că am putut intra în casa acestor copii, să le identificăm nevoile și, sigur, să continuăm ajutorul.
Darurile oferite au conținut îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă, produse de igienă personală, pachete alimentare și jucării.
Pe lângă acestea, copiii de vârstă școlară, care nu aveau până la acest moment nici o modalitate de a se conecta pentru orele de școală online, au primit și tablete.
În cadrul acestor vizite au fost identificate și alte probleme urgente cu care se confruntă familiile celor mici, astfel că Părintele Episcop Ignatie a oferit, pentru cazurile cele mai delicate, și câte un ajutor în bani.
Având în vedere condițiile în care aceștia sunt nevoiți să își ducă traiul, li se asigură, din partea Episcopiei Hușilor, lemnele de foc pentru iarnă. Atmosfera generată de Caravana „Dar de Crăciun” a fost una, cu adevărat, de sărbătoare, pentru comunitățile prin care a trecut.
Colindele au răsunat din mașinile încărcate de daruri, iar în fiecare curte grupul de colindători de la Centrul Eparhial Huși a intonat colinde alături de cei mici și de familiile lor.
Ieri Caravana „Dar de Crăciun” a mers în localitățile Bogdana, Gura Văii, Stănilești, Lunca Banului, Vetrișoaia și Fălciu, urmând ca în zilele viitoare să ajungă și în părțile Bârladului dar și ale Vasluiului.
Intreaga campanie se derulează cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Dacă la început se dorea aveam să se ajunga la 2000 de copii, cu sprijinul multor oameni de bine se va reuși să se aduca bucurie la nu mai putin de 3000 de suflete curate.
Dorelian David
Fii alături de noi, căci, chiar dacă este pandemie, Moșul vine și anul acesta!”, este îndemnul părintelui Vladimir Beregoi.
Fiecare om cu inima deschisă spre cei în nevoi poate să contribuie la înmulțirea bucuriei și a speranței în familiile și sufletele încercate de greutăți:
Puteți ajuta, prin contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.
Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;
Pentru alte detalii și informații, ne găsiți pe pagina de Facebook: “Asociația Filantropia Ortodoxă Huși” și pe site-ul: www.filantropiahusi.ro
Adresa: str. Ștefan cel Mare, Nr. 1, mun. Huși, jud. Vaslui, CP 735100; persoana de contact: Asistent Social Georgiana Popica 0765 662 558, email: filantropiaortodoxahusi@yahoo.com