25/01/2025

PSD câștigă alegerile la Vaslui

2 min read

Cu 37% la Camera Deputaților și aproape 38% la Senat, PSD a castigat alegerile parlamentare din judetul Vaslui. Dumitru Buzatu reușește astfel să se impuna, încadrându-se în estimările inițiale, care indicau ca PSD-ul va obtine in jur de 40 de procente in ambele camere ale Parlamentului.
PNL în schimb, cu un Tătaru la butoane si care nu a făcut nici o secundă campanie electorală în județul său, după principiul „Las’ că mă votează ei”, a avut un scor rușinos, care ar trebui să-l facă pe ministrul Sănătății să-și depună mandatul de președinte de organizație județeană: 21% la Camera Deputaților și aproape 22 de procente la Senat.
Marea surpriza o reprezinta Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), un partid înființat acum un an, al cărui campanie a constat din plimbatul prin tara cu un autocar. Acesta a șocat în județ și a scos peste 12 procente, luând din voturile liberalilor nemulțumiți de Tătaru.
USR-PLUS, partid care era creditat cu 12 procente înainte de deschiderea secțiilor de votare, a luat doar 10% la Senat și Camera Deputaților. Acum Mihai Botez, presedintele formatiunii politice tremură serios în așteptarea unui scaun de deputat. PRO România a avut un scor neașteptat de mic, doar ceva mai mult de 6 procente, în timp ce PMP este rușinea alegerilor parlamentare la Vaslui, cu doar 4%.
Ce se poate desprinde din aceste scoruri? Vasluienii au taxat gafele guvernării liberale, i-au taxat și pe cei de la USR, văzuți la fel de vinovați ca și liberalii. In schimb aproape necunoscutul AUR intră surprinzator in viitorul Parlament, reușind un scor mai mult decat mare. Armata de primari a lui Buzatu și-a făcut datoria, astfel că la PSD va trebui să fie liniște în perioada urmatoare. Eduard Popica, Adrian Solomon și Gabriela Crețu au deja mandatele de parlamentari PSD în buzunare, se așteaptă redistribuirea voturilor. Deși a înregistrat un rezultat catastrofal, mult sub scorul național al PNL, care este de 25%, Tătaru pleacă și el în Parlament, ca deputat! De fapt, ministrul Sănătății a acționat după dictonul „După mine, potopul”. El să iasă parlamentar, nu l-a mai interesat de restul organizației.

VASLUI – Senat VASLUI – Camera Deputaților
PSD: 38,00% PSD-36,90
PNL: 21,57% PNL: 21,15%
USR-PLUS: 10,80% USR-PLUS: 10,35%
AUR: 12,54% AUR: 12,73%
UDMR: 0,71% UDMR: 0,50%
ProRomânia: 6,45% ProRomânia: 6,18%
PMP: 3,74% PMP: 3,43%
Alt candidat: – 0,00 Alt candidat: – 0,00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.