1 decembrie, Ziua Nationala, sarbatorita si la Vaslui
1 min readPiata Civica a municipiului resedinta de judet a gazduit manifestarea prilejuita de Ziua Nationala a Romaniei. Fara fastul de altadata, ca urmare a pandemiei de Covid-19. La inaltatorul eveniment au luat parte oficialitati ale municipiului si judetului, dintre care ii amintim pe primarul Vasile Paval si Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean Vaslui. Cei prezenti au asistat, pentru inceput, la oficierea unei scurte slujbe religioase, oficiata de Inalt PreaSfintitul Ignatie, episcopul Husilor, Adrian Chirvase, protopop de Vaslui si un sobor de preoti, dupa care Vasile Paval si Dumitru Buzatu au rostit alocutiuni, in care au prezentat, printre altele, semnificatiile Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. La final membrii partidelor politice dar si reprezentanti ai serviciilor deconcentrate au depus coroane de flori la statuia marelui Stefan cel Mare. Singurul impediment l-a constituit absenta unui numeros public, pandemia de Covid-19 fiind motivul acesteia. Chiar si in conditiile delicate existente peste 100 de persoane au dorit sa asiste la marele si importantul eveniment din Centrul Civic al municipiului Vaslui.
Dorelian David
Foto: Alexandru Boghiu