Tue. Dec 1st, 2020

PS Ignatie: „Disperarea poate fi convertită în credință”

6 min read

Duminică, 8 noiembrie, de Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Inalt Prea Sfințitul (IPS) Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, alături de Inalt Prea Sfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sfânta Liturghie, la Catedrala din Orăștie, cu prilejul hramului acestui sfânt locaș și a împlinirii a 75 de ani de la momentul sfințirii lui.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a explicat fragmentul evanghelic ce relatează vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani și învierea fiicei lui Iair. Preasfinția Sa a remarcat credința profundă și discretă a femeii care s-a atins de hainele Mântuitorului cu convingerea că gestul ei este suficient pentru a se vindeca:

„Pericopa evanghelică ne vorbește despre două minuni săvârșite de Domnul Hristos: cu o femeie care avea hemoragie și cu fiica mai marelui sinagogii din Capernaum, Iair.
Ambele persoane au trăit convingerea că disperarea poate fi convertită, metamorfozată, în credință.
Hristos este abordat de ucenicii Săi, care Îi spun că fiica mai marelui sinagogii este bolnavă și are nevoie de vindecare.
În drumul Său spre casa lui Iair, Hristos zăbovește înadins.
O femeie se apropie discret, foarte smerit, de hainele Lui, cu convingerea extraordinară că, numai prin atingere, se va vindeca de boala sa. Cheltuise foarte mulți bani pentru a găsi un leac. Era o suferință dublă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere sufletesc. Conform tradiției iudaice, un om care avea hemoragie nu avea voie să intre în templu, să aducă jertfe.
Probabil suferința spirituală a acestei femei era mult mai intensă decât cea fizică, fiind privată de această bucurie – specifică oricărui om care crede în Dumnezeu – să meargă să se roage și să aducă jertfe.
Această femeie se apropie discret de Hristos, fără să aibă o strategie amplă, fără să se gândească cum să-L abordeze pe Domnul, pentru ca El să se milostivească și să o vindece. Nimic din toate acestea. Ea s-a gândit: «El este Doctorul prin excelență, îmi este suficient să mă ating suav de poalele hainelor Lui și mă voi vindeca».
Hristos, care cunoaște inima fiecărui om, a simțit că s-a apropiat de El un suflet delicat, dar cu o credință extraordinară, un suflet deznădăjduit, dar cu convingerea lăuntrică că numai Dumnezeu poate să spulbere și să convertească disperarea în credință.
Hristos îi întreabă pe apostoli cine s-a atins de El. Apostolii sunt indignați de o asemenea întrebare, de vreme ce mulțimile Îl îmbulzeau. Era imposibil să nu se atingă cineva de El, având în vedere că era într-o mare de oameni. Hristos însă insistă, căci El știa că un suflet delicat s-a apropiat, și acest suflet trebuia să fie cunoscut de către toți cei ce erau de față.
Femeia se gândea să rezolve infirmitatea ei în taină, numai în convorbirea minții și a inimii ei cu Dumnezeu, fără să mai știe nimeni. Hristos îi spune că credința ei discretă a salvat-o.
Este nevoie de multă discreție și noblețe atunci când ne trăim credința.
Cu cât cineva face caz de formele exterioare ale credinței, cu atât să ne îndoim de autenticitatea acesteia. Un om care Îl trăiește pe Dumnezeu în adâncul inimii sale, nu face spectacol din credința sa, ci trăiește totul în taina sufletului său”.
Părintele Episcop Ignatie a precizat că trăirea credinței în adâncul inimii, în discreție, nu exclude participarea la slujbele Bisericii, ci dimpotrivă, prezența la Liturghie este semnul cel mai firesc al autenticității credinței:

„În privința trăirii credinței în taina inimii, găsim o mică viclenie, pusă în față de seculariști, de cei care contrastează cu adevărul de credință. Ni se pune întrebarea: «de ce este nevoie să veniți la biserică, de ce trebuie să mergeți în pelerinaje, pentru că Îl puteți trăi pe Dumnezeu în inima voastră?»

Este o viclenie, care ne poate prinde ușor în mreaja ei. Sunt mulți oameni care vin sporadic la biserică, dar care spun că sunt credincioși. Nu prea merg la biserică, dar afirmă că Îl trăiesc pe Dumnezeu în adâncul inimii lor.
Este evident că nu avem căderea să punem la îndoială o astfel de mărturisire, însă ne putem gândi că maniera în care acela își trăiește credința că este aidoma cu cel care spune despre o anumită persoană că o iubește, că ține la aceea, că are o comunicare specială, dar nu vrea să se întâlnească niciodată cu ea. Nimeni nu va crede așa ceva.
Proba dragostei este să-i întâlnim pe cei pe care îi iubim. Dragostea însăși ne dă impulsul lăuntric să-i întâlnim pe cei pe care îi iubim. La fel, în lumea credinței, cine spune că are o relație personală cu Dumnezeu va vrea să Îl întâlnească în casa Sa, în biserică.
Femeia din pasajul evanghelic a fost plină de noblețe, dar nu a stat acasă. Știind că Hristos va trece prin localitatea ei, a mers acolo, să Îl întâlnească, să Îl vadă, să Îl atingă”.
Ierarhul Hușilor a amintit de starea sufletească pe care o avea Iair, aflat lângă Hristos, în momentul în care este anunțat că fiica sa a murit, insistând asupra realității că inclusiv disperarea poate fi convertită în credință:

«Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi». (Luca 8, 50)

„Atunci când suntem în disperare, este nevoie să strigăm înspre El, să fim sinceri, să ne mărturisim în fața Lui cu toată durerea și frământarea sufletului nostru. Dumnezeu ne va ajuta!

Domnul intervine în viața noastră atunci când tot ceea ce, în mod obiectiv, ține de noi să facem se epuizează.
De câte ori nu ne-am revoltat și nu L-am judecat pe Dumnezeu că nu a venit exact atunci când credeam noi că avem mai mare nevoie?
Cu cât Dumnezeu zăbovește mai mult și cu cât ni se pare că întârzie, cu atât lucrarea Lui, când va interveni în viața noastră, va fi mai minunată. Așa s-a întâmplat și cu fiica lui Iair. Ar fi putut să o vindece ca pe femeia din mulțime, dar învierea ei din morți a fost cu mult mai mult decât vindecarea propriu-zisă.
Disperarea, deznădejdea poate fi convertită într-o credință puternică și ne poate face martorii unei minuni pe care mintea nici nu o poate gândi.
Credința se trăiește în deplină discreție. Ea trebuie să fie conștientă. Trebuie să știm de ce mergem la biserică, de ce ne spovedim, de ce ne împărtășim, de ce ne botezăm copiii. Nu este suficient să le facem în virtutea inerției, că așa am moștenit.
Ori de câte ori venim spre Domnul și Îl căutăm, să înțelegem de ce vrem să Îl întâlnim. Să Îl vedem pe Dumnezeu în Liturghie, în rugăciunea de acasă, în sfatul preotului sau în dragostea celui de lângă noi. Credința nu este un set de convingeri, ci înseamnă întâlnire. Omul, când se roagă, este cel mai frumos”, a spus Inalt Prea Sfintitul Ignatie, episcopul Husilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.