Fri. Dec 4th, 2020

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2, ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL VASLUI

3 min read

Peste 220 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.
În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și al Poliției Locale, a intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Au fost derulate 15 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane. În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare cu privire la mijloacele de transport în comun pe timpul stării de alertă.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 90 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 105 mijloace de transport persoane (dintre care peste 70 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 770 de persoane.
Echipele de control au depistat 208 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020 cu amenzi în cuantum de 22. 250 lei.

Exemplificăm :

În cursul zilei de ieri, 31 octombrie a.c., începând cu orele 20.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, luptători din cadrului Serviciului pentru Acţiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au sistat derularea a 3 evenimente private (două aniversări și un botez), organizate în spații private deschise (curtea unor imobile), din municipiul Vaslui, străzile Matei Basarab, Valentin Silvestru și Mihail Sadoveanu.
Organizatorii celor 3 evenimente și participanţii identificaţi că nu respectau măsurile individuale de protecție (43 de persoane) au fost sancționaţi cu amenzi în cuantum total de peste 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, la orele 23.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești și jandarmi au constatat faptul că administratorul unui agent economic de pe raza localității Todirești, județul Vaslui, a permis funcționarea unui bar într-un spatiu public închis. Cu ocazia intervenției poliției au fost identificați 23 de consumatori, precum și o gestionară, care nu respectau măsurile individuale de protecție. S-a luat măsura sancționării contravenționale a administratorului pentru nerespectarea condițiilor referitoare la desfășurarea activității și s-a dispus evacuarea imediată a persoanelor aflate în interiorul barului. Au fost aplicate un număr de 25 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 8.205 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În acest context, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui reamintesc cetățenilor următoarele recomandări privind conduita socială responsabilă în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport în comun și să nu se expună la riscuri.
Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.
Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!
Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.