Sat. Nov 28th, 2020

Vestea așteptată de mii de vasluieni

9 min read

Republica Moldova, scoasă din zona țărilor ”roșii”

A circulat un zvon care a aprins dorința multor vasluieni de a trece granița în Republica Moldova, după mai bine de opt luni de blocaj total. Conform unor surse oficiale, R. Moldova a fost exclusă de pe lista țărilor roșii și intră în scenariul galben, deci va putea fi vizitată de cetățenii români.
Incepând de astăzi, cetățenii care pleacă din Republica Moldova în România nu mai trebuie să se autoizoleze.
Autoritățile de peste Prut au actualizat lista țărilor cu risc sporit de infectare cu virusul COVID-19. Conform deciziei, Republica Moldova a fost exclusă din rândul regiunilor periculoase.
Dar, deși Republica Moldova a fost scoasă din lista roșie a statelor cu risc ridicat de răspândire a infecției COVID-19, în continuare accesul cetățenilor ei poate fi restricționat.
Atât Ambasada României în Republica Moldova, cât și Ambasada Republicii Moldova în România au venit cu precizări legale de acest subiect, în care au enumerat condițiile și excepțiile care se impun.

Iată câteva dintre precizările Ambasadei României la Chișinău:

Cetățenii care vin din Republica Moldova și care au dreptul de a intra pe teritoriul României (se încadrează în excepțiile de mai jos) nu mai sunt supuși măsurii carantinei dacă înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutiv, într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este instituită această măsură (nu se află în Anexă).

  1. Condiții de intrare în România

Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepții:

a) membri de familie ai cetățenilor români;
b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid, precum și persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
i) străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii și apatrizii, lucrători înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;
k) străinii și apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant maritim și fluvial;
l) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative.

Măsura stabilită mai sus nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană, în absența unor reglementări contrare la nivel național.

Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții enumerate mai sus nu au dreptul de a intra pe teritoriul României, pe durata stării de alertă.

  1. Exceptarea de la măsura carantinei

Persoanele care au dreptul de a intra în România și care, înaintea sosirii în România, NU au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutiv, într-una sau mai multe zone/ țări pentru care nu este instituită această măsură (nu se află în Anexă), sunt exceptate de la măsura carantinei dacă se încadrează în următoarele categorii:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
c) conducătorii auto prevăzuți la lit. b) și lit. c) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
d) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând instituțiilor internaționale, precum și reprezentanți ai României în organisme și organizații internaționale la care statul român este parte;
e) piloții de aeronave și personalul navigant;
f) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
g) personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
h) personalul navigant maritim și fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
j) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
k) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;
l) reprezentanții companiilor străine care au filiale/ sucursale/ reprezentanțe sau agenții pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;
m) persoanele care intră în România pentru activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service al echipamentelor și tehnicii din domeniile medical, științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, transporturi, precum și persoanele care desfășoară activități profesionale specifice în domeniile menționate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum și inspectorii organismelor internaționale;
n) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, precum și membrii familiilor acestora;
o) angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării;
p) elevii/ studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care au de susținut examene de admitere sau pentru finalizarea studiilor, care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
r) elevii/ studenții care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din afara tării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;
s) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii, oficialii forurilor sportive internaționale care organizează aceste competiții, arbitrii delegați precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;
t) sportivii români, care își desfășoară activitatea în alte state și care sunt convocați la loturile naționale pentru a reprezenta România la competiții sportive organizate în condițiile legii, membrii delegațiilor sportive românești care se întorc în România de la competiții sportive internaționale, oficialii și arbitrii români care au fost delegați la competițiile internaționale precum și jurnaliști acreditați la aceste competiții;
u) sportivii străini legitimați la cluburile din România care revin pe teritoriul țării ca urmare a participării la o competiție internațională oficială a echipelor lor naționale și urmează a-și relua activitatea sportiva la clubul la care sunt legitimați, cu condiția ca aceștia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România;
v) persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, în domeniul asistenței sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
w) echipele de filmare care desfășoară activități profesionale pe teritoriul României în baza unui contract sau document doveditor al necesității prezenței în țară, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
x) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
y) persoanele predate autorităților române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată;
z) angajații/ reprezentanții operatorilor economici din România care efectuează deplasări în afara teritoriului României în scopul negocierii/semnării unor contracte/ acorduri comerciale, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, precum și un document justificativ de participare la negociere sau contractul/acordul comercial semnat.

Excepția de la măsura carantinei se aplică și persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

Persoanele care sosesc în România din țările/ zonele de risc epidemiologic ridicat și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Nu este clar, deocamdată, dacă cetățenii care merg din Republica Moldova în România trebuie să prezinte la frontieră rezultatul testului la COVID-19.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.