20/01/2025

Episcopul Hușilor îi pune la zid pe cei care defăimează Biserica

2 min read

Înalt Prea Sfințitul (IPS) Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în localitatea Satu Nou, filie a Parohiei Crețeștii de Sus, Protopopiatul Huși, cu prilejul hramului bisericii de aici.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care erau persecutați creștinii în primele secole și cum sunt în prezent:
”În acele vremuri, credința creștină era împărtășită de foarte puțini oameni. Creștinii erau minoritari. Imperiul era format, în majoritate, din păgâni -inclusiv împăratul era păgân – care erau ostili credinței creștine.
Nu era simplu, în acele vremuri, să mărturisești că ești creștin.
A fi creștin atunci era echivalent cu a te pregăti pentru moarte, cu a te pregăti să fii închis, prigonit, schingiuit, ca într-un final să ți se ia viața.
Sfântul Dimitrie a intrat în evlavia creștinilor pentru iubirea sa deosebită față de Hristos”, a spus IPS Ignatie.
Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că, de multe ori, cei care se ascund în spatele toleranței și spun că o promovează, manifestă o ură nedisimulată față de cei care mărturisesc credința creștina. ”În acele momente devin agresivi și fac tot ce le stă în putință să smulgă credința din sufletul acelora. Este o mare iluzie, nu vor putea smulge credința din inima oamenilor”, a mai adaugat IPS Ignatie, episcopul Husilor.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.