Sat. Nov 28th, 2020

România fără corupție

2 min read

Concurs de filme de scurt metraj cu tematică anticorupție

În perioada august 2020 – decembrie 2021, Direcţia Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei Hanns Seidel România vor derula Proiectul #Integritate 2020, proiect ce are ca obiectiv implicarea cetăţenilor şi a funcţionarilor publici în lupta împotriva corupţiei (https://rofaracoruptie.ro).
Potrivit fişei de proiect (https://rofaracoruptie.ro/proiecte/integritate-2020/) publicul ţintă este format din cetăţenii români, care au împlinit vârsta de 16 ani (în special elevi de liceu/studenţi, angajaţii M.A.I./funcționari publici).
Apreciem că implementarea Proiectului #integritate2020 va contribui la o mai bună înțelegere a fenomenului și consecințelor faptelor de corupție prin informarea, educerea și conștientizarea cetățenilor și a funcționarilor publici folosind mesajele educative din filmele de scurt metraj având ca subiect corupție și/sau efectele acesteia.
Înscrierea la concurs se realizează în perioada 1 octombrie – 20 noiembrie 2020, ora 23.59, prin completarea formularului on-line de pe site-ul ROfaraCoruptie.ro.
Juriul format din specialişti, reprezentanţi ai Asociației Pro Democrația, Direcției Generale Anticorupție și Fundației Hanns Seidel România, vor stabili filmele câştigătoare care vor fi premiate la 9 decembrie a.c., în cadrul Galei Integrității, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale Anticorupție.
Premiile, în valoare de 2.000 euro (locul I – 500 euro, locul II – 300 euro, locul III – 200 euro/pentru fiecare secţiune), vor fi acordate cu sprijinul sponsorului proiectului Auchan România, iar câştigătorilor locurilor întâi, de la ambele secţiuni (amatori/profesionişti), le va fi asigurată participarea gratuită la ediţia din 2021 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), conform regulamentului concursului.
Menționăm faptul că materialele de promovare în format electronic (spotul oficial #integritate 2020 și clipul de promovare al concursului România fără corupție) se regăsesc pe link-ul https://rofaracoruptie.ro/mass-media/galerie-video-rofaracoruptie/.

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE VASLUI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.