Sat. Oct 31st, 2020

Viitorii parlamentari PSD au fost decisi

2 min read

Surpriză la numărătoare

Circa 100 de primari și lideri PSD din tot județul Vaslui s-au adunat, ieri, pentru a decide cine va reprezenta județul în Parlament, după 6 decembrie 2020. Ședința s-a ținut departe de ochii curioșilor, într-un spațiu deschis, la poligonul Delea, în aer liber, pentru a respecta procedurile de distanțare socială.
Cum era de așteptat, s-a propus înviorarea listelor, adică mutarea de pe poziții eligibile ale unor parlamentari care s-au abonat la Parlament, de câteva mandate încoace. A fost și semnalul transmis de electoratul vasluian, la cele două runde de alegeri de anul trecut, cât și la locale, acolo unde PSD a fost la un pas de a pierde Consiliul Județean.
Ce au învățat liderii PSD din ceea ce le-a cerut electoratul vasluian? Multe, deși ieri s-au adus în discuție cam aceleași nume din trecut. Plus câteva noutăți, persoane cunoscute în PSD Vaslui.
Primarii și liderii social-democrați au stat ore bune să audă ce au de spus cei care aspiră la un post de parlamentar. Au vorbit, pe rând, Eduard Popica, Adrian Solomon, Irinel Stativă, Ramona Mocanu, Aurel Căciulă și Eduard Prisăcaru, la deputați. Pentru Senat, au vorbit în fața colegilor de partid Valeriu Caragață, Gabriela Crețu, Doina Silistru și, surpriză!, fostul inspector școlar general al județului, Gabriela Plăcintă.
La un monment dat s-a trecut la votare. Au votat 120 de lideri PSD din județ. Rezultatul i-a lăsat mască pe toți. Primarii PSD au votat următoarea listă la parlamentare:

Camera Deputaților:

Locul I – Eduard Popica
Locul II – Adrian Solomon
Locul III – Eduard Prisăcaru
Locul IV – Irinel Stativă
Locul V – Ramona Maria Mocanu
Locul VI – Aurel Căciulă.

Senat:

Locul I – Valeriu Caragață
Locul II – Gabriela Plăcintă
Locul III – Gabriela Crețu
Locul IV – Doina Silistru

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.