Sun. Oct 25th, 2020

Săptămână de foc pentru Buzatu ! Primarii PSD cer nume noi la Parlament!

2 min read

Săptămâna aceasta inseamnă începutul unui lung șir de discuții și negocieri în PSD Vaslui, având în vedere faptul că alegerile parlamentare bat la ușă. În mai puțin de două luni, pe 6 decembrie, peste 400.000 de vasluieni sunt chemați la urne, pentru a-și vota viitorii parlamentari.
PSD Vaslui, la alegerile din 2016, a zdrobit totul în cale. Cu procentele uriașe obținute în județ, Dumitru Buzatu a trimis în Parlament patru deputați și doi senatori. Însă, încetul cu încetul, pentru social-democrații de la Vaslui a venit și declinul, erodarea. A existat o filmare la o televiziune centrală, în care o parlamentară PSD din județul nostru spunea despre vasluieni că „Ei mă votează, nu e nicio problemă”. A fost, mai apoi, episodul nefericit de la shaormeria din București, în care doi deputați PSD de Vaslui au ajuns să fie chestionați de polițiști, noaptea, plus multe alte lucruri negative, care au contribuit la scăderea imaginii partidului.
Asta s-a văzut la alegerile locale, acolo unde PSD, cu o armată de 60-62 de primari, l-a scos președinte de Consiliu Județean pe Dumitru Buzatu la un scor de doar 5.000 de voturi diferență față de candidatul PNL. La fel, anul trecut, la europarlamentare, PSD a fost bătut net de PNL și USR, în orașe și foarte multe comune.
Urmează parlamentarele, un test decisiv pentru președintele PSD, Dumitru Buzatu. Acesta a anunțat, la discuțiile cu conducerea centrală, că își dorește și va lupta pentru a scoate patru deputați și doi senatori, câți sunt și acum, la nivel de Vaslui. Dar, întrebarea pe care o pun toți liderii PSD din județ și care va fi discutată la ședința cu structurile de partid din această săptămână este: va merge șeful partidului cu aceeași listă de partid la Senat și Camera Deputaților?
Sunt diverse calcule. Unele indică faptul că o listă cu nume noi ar arăta vasluienilor că PSD Vaslui este un partid puternic, în reconstrucție de imagine, care merită votat. Alți observatori politici cred că o listă cu nume vechi ar însemna o scădere importantă de procente, la alegeri. Sunt discuții și discuții.
Mulți primari PSD avertizează, deja, că este nevoie de nume noi și vor purta discuții în acest sens cu conducerea partidului în zilele următoare. Decizia este, fără îndoială, în mâna președintelui Dumitru Buzatu. Va fi, probabil, cel mai greu test in cei 30 de ani de politică la nivel înalt, al liderului PSD de la Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.